Irakianul acuzat că pregătea atacuri la Ambasada Marii Britanii la București, condamnat la patru ani



Irakianul acuzat de tentativă de asasinat asupra unor diplomați britanici și americani din România, prins în zona Ambasadei Marii Britanii, în decembrie 2012, cu un cuțit cu lungimea de 22 de centimetri, a fost condamnat joi, de Curtea de Apel București, la patru ani de închisoare cu executare.
Magistrații Curții de Apel București l-au condamnat pe Khzr Karim Friad la un an de închisoare pentru portul, fără drept, a cuțitului, și la patru ani de închisoare pentru tentativă la omor deosebit de grav. Irakianul urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare, dacă sentința rămâne definitivă.
Din pedeapsa aplicată irakianului va fi scăzută perioada în care a fost reținut și arestat, respectiv din 13 decembrie 2012.
Instanța a dispus expulzarea irakianului din România, stabilind totodată menținerea stării de arest a acestuia.
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la instanța supremă.
Khzr Karim Friad (38 de ani), cetățean irakian, a fost prins la 13 decembrie 2012, în zona sediului Ambasadei Marii Britanii, acesta având asupra lui un cuțit cu lungimea de 22 de centimetri. Irakianul a fost arestat în 14 decembrie 2012, la propunerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), care l-au acuzat de tentativă de asasinat asupra unor diplomați britanici și americani din România.
La începutul lunii februarie, procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Khzr Karim Friad pentru infracțiuni la legea privind combaterea terorismului.
Potrivit procurorilor, Khzr Karim Friad, adept al regimului Sadam Hussein, a venit în României în scopul săvârșirii de acte teroriste, respectiv cu intenția de a comite infracțiuni contra vieții, integrității corporale sau sănătății unor reprezentanți diplomatici ai Marii Britanii și SUA în România, în semn de protest față de acțiunile întreprinse în Irak de guvernele acestor state.
Irakianul a fost monitorizat de Serviciul Român de Informații, anchetatorii intervenind pentru reținerea lui atunci când s-a apreciat ca fiind oportun, preciza DIICOT.
Autoritățile știau de la început motivul prezenței în România a irakianului acuzat că pregătea atacuri la Ambasada Marii Britanii, dar acesta a fost lăsat liber în speranța că ancheta va ajunge și la alți teroriști, afirma o sursă citată de ziarul britanic The Sun.
„A fost supravegheat permanent pentru a conduce poliția spre alți teroriști din România. A fost supravegheat atât de bine încât nu a reprezentat niciun moment o amenințare serioasă, dar trebuia să fie prins comițând un delict pentru a fi arestat. Acest caz arată că amenințarea islamistă la adresa cetățenilor britanici este în continuare foarte reală în străinătate”, preciza sursa citată.