Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, IPS Bartolomeu, le-a atras atenția jurnaliștilor că folosesc expresia „a trecut în neființă”, care este „o sechelă a limbajului de lemn al erei ateo-comuniste”, fiind, în plus, și „o impietate față de limba română”.
În mesajul adresat credincioșilor cu ocazia sărbătorilor de Paște, transmis, ieri, de la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, IPS Bartolomeu a spus că a decis să ridice această problemă după ce a văzut la televizor o relatare despre „trecerea în neființă” a Sfântului Sergiu, patron al creștinismului rusesc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Prin postul nostru național de televiziune mi-a fost dat să aud că s-au împlinit atâtea secole și atâția ani de la «trecerea în neființă» a Sfântului Sergiu, patron al creștinismului rusesc. E prea mult!”, a arătat IPS Bartolomeu.
Acesta a precizat că este „contrariat” de ușurința cu care „unii confrați din mass-media, adică din presă, radio și televiziune, încă mai păstrează una din sechelele limbajului de lemn al erei ateo-comuniste”.
„Aproape zilnic ni se transmite o știre sau un comentariu despre moartea cuiva. Pentru a spune că cineva a murit, limba română posedă o foarte bogată gamă de expresii echivalente și nuanțate, precum «a decedat», «s-a săvârșit», «a încetat din viață», «s-a petrecut», «s-a stins», «ne-a părăsit», «a plecat dintre noi», «a pornit pe ultimul drum», «a închis ochii», «și-a plecat pleoapele», «și-a dat sufletul», «și-a dat duhul», «și-a dat ultima suflare», «a trecut la cele veșnice», «s-a mutat la Domnul», «a fost chemat de Dumnezeu» și încă multe altele, în toată literatura, în tot graiul și la îndemâna oricui. Ei bine, în ciuda acestei bogății de limbă română, încă mai citim sau auzim, destul de des, că cineva «a trecut în neființă»”, a spus mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Potrivit acestuia, dacă „trecerea în neființă” s-ar referi la un om care nu a crezut în Dumnezeu, nici în suflet și nici în viața viitoare, „încă am mai înțelege solidaritatea redactorului cu mortul de a cărui existență s-a ales praful”.
„Dar ca să spui că «a trecut în neființă» un Dosoftei, un Varlaam, un Eminescu, un Brâncoveanu, aceasta e o impietate nu numai asupra celui pomenit, ci și asupra simțului comun al unui popor care s-a născut creștin și care, iată, se încăpățânează să rămână creștin”, a subliniat IPS Bartolomeu.
Acesta a adăugat că expresia „e o impietate și față de limba română”, existând „o gravă inadvertență gramaticală între verbul «a trece» și substantivul «neființă»”.
„«A trece» înseamnă mișcarea de tranziție dintr-un mediu în altul, de la o stare la alta, de la un mod de existență la alt mod de existență. Or, în cazul de față, verbul nu are și nu poate avea obiect, de vreme ce neființa e negarea oricărui mediu, a oricărei stări, e negarea oricărui mod de existență și a existenței însăși. În neființă nu se poate trece, pentru că nu ai unde, cum și în ce, ea definindu-se pe sine ca non-existență, ca neant. Neantul însă nu e ceva în sine, ci un simplu concept cu care se operează în filosofie, așa cum în matematici se operează cu numărul negativ. Agramatismul expresiei e pe măsura celui ce a născocit-o”, a explicat mitropolitul.
IPS Bartolomeu a subliniat că, „atunci când Domnul lipsește dintre cei morți, El trebuie căutat, neapărat, printre cei vii”.
„Moartea nu este altceva decât o sincopă existențială, asemenea unei pauze într-o partitură muzicală, despre care toată lumea știe că face parte din muzica însăși. Și dacă Domnul este «pârga celor adormiți», începutul și garanția propriei noastre învieri, e de la sine înțeles că în același chip trebuie să asimilăm relația viață – moarte, viață în propria noastră existență”, a adăugat mitropolitul Clujului.
