Ionuț Popa: Dacă aș avea bani, eu aș cumpăra toate meciurile



Antrenorul formației Poli Iași, Ionuț Popa, a declarat, duminică, în cadrul unei emisiuni sportive, că nu i se pare normal ca stimularea adversarilor formației sale să fie interzisă și a precizat că dacă ar fi fost patron ar fi cumpărat toate meciurile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Eu, dacă aș fi patron și aș avea bani, aș cumpăra toate meciurile! Dacă altul acceptă bani pentru ca eu să câștig meciul, să nu profit? Eu nu aș accepta să primesc bani să pierd. Plus că nu înțeleg chestia asta cu stimularea adversarelor echipei mele… Păi, eu, dacă aș avea bani, i-aș stimula pe alții ca să-și apere corect șansele”, a afirmat Ionuț Popa.
Tehnicianul formației ieșene a spus că nu ar accepta niciodată să ia bani pentru a pierde. „S-au făcut tot felul de speculații legate de meciul acesta, al nostru, cu Steaua. Că noi ne-am da la o parte. Eu vă spun: dacă vreodată un președinte de club ar veni și mi-ar să spune să nu-mi apăr corect șansele, eu aș ieși afară și m-aș apuca de fumat”, a explicat Popa.
Ionuț Popa a precizat că starea proastă a terenului nu avantajează echipa sa. „Deși în vară s-au făcut reparații la teren, starea lui de acum este proastă și nu înțeleg de ce. Nu știu dacă starea proastă a terenului ne avantajează… Trebuie și noi să atacăm și să le punem probleme adversarilor, pentru că vrem să câștigăm”, a spus Popa. „Am preferat înaintea acestui meci, cu Steaua, să nu mai facdeclarații cu «sânge» sau «carne crudă». Mi-am dat seama că e mai bine «să merg pe burtă». Prefer s-o bat pe Steaua și să nu mai fac multă gălăgie”, a adăugat el.