Pas necesar spre normalitate

Ion Lungu “Și eu mă vaccinez. Atunci când îmi vine rândul la vaccinare”

Ion Lungu, primarul Sucevei - “Și eu mă vaccinez”
Ion Lungu, primarul Sucevei - “Și eu mă vaccinez”

Primarul municipiului reședință de județ, Ion Lungu, a anunțat că vrea să se vaccineze, atunci când îi va veni rândul, conform etapelor de prioritizare stabilite la nivel național, iar îndemnul său este ca un număr cât mai mare de suceveni să procedeze la fel, pentru a putea reveni cu toții la normalitate.
În prima conferință de anul acesta, edilul Sucevei a precizat că rata de infectare la nivelul municipiului Suceava era pe 5 ianuarie de 2.09 la mia de locuitori.
“Să zicem că este o rată cât de cât satisfăcătoare, dar să fim realiști, în ultima perioadă, a sărbătorilor de iarnă, numărul de teste făcute a fost mai mic.
De aceea, prioritatea momentului este asigurarea spațiilor pentru acțiuni anti-covid, etapa a II-a, de vaccinare – facem tot ce ține de noi, suntem în contact permanent cu Prefectura, Comitetul Județean, să vedem care ne sunt atribuțiile și să asigurăm desfășurarea în condiții normale.
Și eu mă vaccinez. Conform prevederilor legale, autoritățile publice intră în etapa a II-a de vaccinare, care va începe la data de 15 ianuarie. Nu sărim peste rând, dar vă asigur că atunci când îmi vine rândul la vaccinare, am s-o fac public. Cred în acest vaccin, în campania de vaccinare, am încredere în experții în sănătate și chiar dacă nu este obligatoriu, îndemn sucevenii să facă vaccinul”, a spus Ion Lungu.
În plus, el a îndemnat personalitățile publice din toate domeniile să încurajeze populația să facă vaccinul.
“Toți dorim să ne întoarcem cât mai repede la o stare de normalitate.
Orice această normalitate poate veni acum doar vaccinându-ne, de aceea sper ca un număr cât mai mare de suceveni să facă acest lucru.
Chiar de nu este obligatoriu, este un act de responsabilitate civică și ne uităm în alte țări, gen Israel, cum sute de oameni stau la cozi să facă acest vaccin”, a încheiat edilul sucevean.
Până acum s-au vaccinat aproximativ 26.000 de români, dar luna aceasta vor ajunge în țară aproximativ 600.000 de doze .
Campania de vaccinare a început cu primele doze destinate cadrelor medicale, urmând ca în cea de-a doua etapă să fie incluse persoanele cu grad ridicat de risc, la urmă fiind populația generală.

Recomandări

Gheorghe Șoldan, prezent alături de primarii din Arbore, Iaslovăț, Volovăț, Burla, Zvoriștea, Zamostea, Solca și Milișăuți, la semnarea contractelor pentru construirea rețelelor de gaze naturale

Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan
Gheorghe Șoldan a participat alături de primarii din opt localități sucevene la semnarea contractelor pentru construirea de rețele de gaz metan

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”
Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”