Inundațiile produse în Polonia în ultima săptămână au provocat moartea a 12 persoane



Cel puțin 12 persoane au murit în inundațiile care au afectat Polonia în ultimele șapte zile, afirmă purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Varșovia, relatează CNN.
Ploile din ultima săptămână au condus la revărsarea râurilor Vistula, Odra și Warta, inundațiile afectând 20.000 de persoane, precizează Wieslaw Grzegorzewski, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării.
Nouă elicoptere, peste 3.800 de militari și 35 de ambarcațiuni au fost mobilizați pentru ajutarea sinistraților și pentru limitarea efectelor inundațiilor, precizează purtătorul de cuvânt.