“Întoarcerea fiarei”

Organizatorii și invitații celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Literar „Mihai Eminescu”, manifestare care s-a desfășurat în zilele de 14-15 ianuarie a.c. pe axa Suceava-Călinești-Putna, au poposit luni seara la Cafeneaua literară „Poiana lui Iocan”, unde au participat la lansarea volumului de versuri „Întoarcerea fiarei” al poetului sucevean Ioan Manole.
O „poezie de notație”
Cafeneaua literară, găzduită de unul dintre saloanele restaurant ale Hotelului Continental-Arcașul, a oferit, în contextul lansării volumului, cadrul unei întâlniri între scriitorii invitați la festival și spiritualitatea suceveană, oameni de litere, artiști plastici, jurnaliști, o întâlnire a cărei amfitrioană și moderatoare a fost poeta Carmen Veronica Steiciuc.
Ioan Manole, al cărui volum a fost prezentat de istoricul literar local Nicolae Cârlan, a avut privilegiul de a-și vedea comentată cartea de reputatul critic și istoric literar Constantin Cubleșan, laureatul ediției din acest an al festivalului sucevean.
Un comentariu făcut, așa cum a precizat criticul clujean, după „o primă frunzărire” a cărții, pe care a apreciat-o ca fiind „consistentă”, „o carte care nu poate fi citită într-o singură seară la lumina veiozei”, în care poetul „se analizează pe sine, se confesează” în versurile unei „poezii de notație”, o poezie care dispune de „o mare cantitate de reflexivitate”.
„Un poet cu P mare”
Comentariul lui Constantin Cubleșan și considerațiile prof. Nicolae Cârlan, care i-a creionat lui Ioan Manole (care s-a format ca poet în așa numitul „atelier” de poezie „Albatros” pe care-l găzduia, cu ani în urmă, Casa de Cultură suceveană pe când era condusă de poetul Ion Cozmei) portretul unui „insurgent, care nu ține cont de norme și de principii”, „un poet cu P mare, absolut remarcabil”, l-au determinat pe autor să facă o serie mărturisiri.
Cartea, a precizat el, este rodul unei activități care s-a extins pe o perioadă de trei ani și conține, alături de poeziile care văd lumina tiparului în premieră, și poeme revăzute și restructurate din două volume anterioare, „Singurătatea înfrânților” și „Vânătoarea de îngeri”.
„Bardul cu colți luminoși”
Ioan Manole, „bardul cu colți luminoși” cum l-a numit Adrian Dinu Rachieru, „rebelul țintuit pe rugul devastat al căutării de sine”, care „poartă mânat de ispitele boemei și de forțele stihiale ale talentului versuri sclipitoare risipite pe întinderile unor maree verbale scăpate de sub control”, a revenit așadar în atenția publicului iubitor de poezie cu un volum tulburător.
„Scriu câte-odată – s-a confesat Ioan Manole – luni în șir poeme care nu știu de unde vin. Pentru mine poezia nu este o joacă romantică, practicată la gura sobei la vreme de iarnă, sau vara când explodează cireșii”.
Este vorba de o „poezie a suferinței”, care sintetizează experiențe de viață, iar autorul, răbdător, n-a fost mânat de graba de-a cuprinde-n volum tot ce a scris în ultima perioadă. „Sunt versuri -spune el – pe care le-am pus deoparte, ca vinul la păstrare, le-am ferecat în arhivă, până când voi considera că a sosit momentul să le public”.