La Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava a avut loc săptămâna trecută un spectacol caritabil de excepție la care au luat parte zeci de interpreți de muzică populară, grupuri folclorice și dansatori. Evenimentul „Cui îi pasă de viața noastră?” a fost organizat de Asociația Cultural-Educativă „Arcanul – USV” și Asociația Culturală „Vatra Satului”, în parteneriat cu Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Au evoluat pe aceeași scenă artiști care au înțeles sensul adevărat al spectacolului de caritate, și-au rupt din timpul lor și au evoluat pentru copii cu nevoi speciale, fără să aștepte nici o plată. Toți artiștii le-au oferi o bucurie copiilor Ioana Elena Ursan și Sebastian Remus Crăciun, dar și publicului prezent la eveniment.
Pe scenă au evoluat, spre bucuria celor prezenți, Călin Brăteanu, Adriana Bucevschi, Gheorghiță Rotaru, Sorin Filip, Manuela Pohoață, Andrei Iftimie, Alexandra Dan, Alexandru Sahlean, Mădălina Lupupopi, Andreea Chisăliță, Marius Șorodoc, Teodora Buculei, Sânziana Lencu, Iulia Rusu, Emilia Frumușanu, Denisa Apetrei, Diana Alexa, Alexandru Cozaciuc, Andreea Juravle, Cosmina Chifor, Alexandra Burlacu, Marian Gogan, Miruna Damian, Mihaela Cajvan, Cosmina Mandiuc, Georgiana Haraga, Grupul folcloric „Humoreanca”, Marta Catargiu, Alexandru Șerban, Bianca Lăcătuș, Minodora Neculcea, Sorin Ursan, Taisia Elena Cerva. Interpreții au fost acompaniați de Orchestra Ansamblului Artistic Studențesc „Arcanul – USV”, coregrafia: ing. Ioan Ilie Nemțoi, conducerea muzicală: prof. Trifan Leancă, coordonator dr. ing. Sorin Pohoață.
Emoție, talent, generozitate
Emoția a fost transmisă publicului în primul rând de copiii cu dizabilități. Ajutați de personalul de la Centrul Blijdorp – Suceava, „îngerașii” au dansat impresionând publicul și demonstrând că orice dizabilitate se poate transforma în abilitate. Evenimentul a fost prezentat de Doina Mirea.
Scopul organizării acestui eveniment a fost sensibilizarea opiniei publice cu privire la problema copiilor cu dizabilități. Evenimentul a cuprins mai multe momente emoționante, printre care și cel oferit de elevul Sebastian Remus Crăciun, în vârstă de 13 ani, din Câmpulung Moldovenesc, care a impresionat întreg publicul cu talentul său de scriitor. Acesta și-a prezentat cele trei cărți scrise până acum, oferind publicului o lecție de viață. Punându-le spre vânzare, Sebi a reușit să strângă 800 de lei. Cu emoție, dar în același timp cu fermitate în glas, Sebi s-a destăinuit publicului: “Pășesc spre o lume în care bunătatea învinge, pășesc spre un loc în care disprețul, aroganța și nepăsarea sunt cuvinte încă nedescoperite, pășesc spre un tărâm în care boala este doar un dar oferit celor ce merită să cunoască vindecarea. Cu toții suferim de câte ceva, cu toții suntem bolnavi mai mult sau mai puțin, mai vizibil sau mai ascuns, însă nu cu toții suntem demni de vindecare. Mă rog Bunului Dumnezeu să merit vindecarea Lui, să îmi dea credință și putere să merg mai departe și în curând să fiu pregătit să urc singur pe scenă și să vă povestesc ce frumos este să poți să mergi. Atât. Ce frumos este să poți face un lucru care este pentru mulți banal, neînsemnat!“
Sebi a completat: „Mi-am dorit să le spun sucevenilor ce frumoasă-i viața, să-i îndemn să o prețuiască și neapărat să le mulțumesc că au fost prezenți în număr atât de mare la acest eveniment”. Dorința lui Sebi a fost ca banii adunați la evenimentul caritabil de miercurea trecută, cei 3.250 de lei, care inițial ar fi trebuit să fie împărțiți între el și Ioana Elena Ursan, să-i revină fetiței. Ioana, prezentă și ea la eveniment, a fost diagnosticată cu parapareză spastică și are nevoie de tratamente de recuperare.
„Avem nevoie să dăruim la fel de mult cum avem nevoie să primim”
Sorin Ursan, tatăl Ioanei, cel care a reușit să impresioneze juriul în timpul preselecțiilor emisiunii-concurs “Românii au talent”, a cântat și el pentru publicul sucevean, „cu sufletul deschis și cu emoția părintelui pus în situația să recunoască neputința de a lupta cu un sistem bolnav”.
Prezentă la eveniment, Anca Crăciun, mama lui Sebi, a spus că „acest gen de spectacole caritabile ar trebui să devină parte din viața oamenilor. Avem nevoie să dăruim la fel de mult cum avem nevoie să primim. Emoțiile acestei minunate seri au fost parte din spectacol. Am văzut suceveni plângând, râzând, cântând alături de marile vedete și mai ales aplaudând tinerii interpreți care au reușit să impresioneze publicul numeros. Faptul că sala a fost arhiplină arată că «ne pasă». Astăzi ați fost prezenți pentru copilașul meu și pentru Ioana Elena Ursan. Data viitoare vom fi în sală pentru alți copilași, vom fi prezenți ori de câte ori vom putea la acest gen de evenimente”. Ea a transmis mulțumiri interpretului Călin Brăteanu din partea părințiilor copiilor cu dizabilități, „artistul care și-a făcut treaba minunat, cel care a desăvârșit minunea de a aduce la cunoștința lumii că suferința și durerea sunt create pentru a ne ajuta să devenim mai buni”.



