Institutul Național de Hidrologie poate institui cod portocaliu pe Dunăre, vineri sau sâmbătă



Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) ar putea institui, vineri sau sâmbătă, cod portocaliu pe Dunăre, între Calafat-Zimnicea, din cauza creșterii debitului de apă, cod care ar putea fi extins și între Zimnicea-Gruia, a declarat Daniela Rădulescu, director la INHGA.
Ea a arătat că, în prezent, debitul Dunării atinge 10.200 metri cubi/secundă, dar că este posibil să crească, fiind de așteptat ca Dunărea să atingă la intrarea în țară un debit de 12.000 metri cubi/secundă.
„Astăzi, avem 10.200, valoare pe care trebuie s-o raportăm la valoarea medie multianuală a lunii aprilie, de 7.900 metri cubi pe secundă. Ne așteptăm ca, din 6 aprilie, să depășim 11.000 și, din 11 aprilie, să depășim 12.000 de metri cubi pe secundă la intrarea în țară. Cel mai probabil, mâine, dacă nu poimâine, anticipăm un cod portocaliu pe Dunăre, fie pe Calafat-Zimnicea, fie pe Gruia-Zimnicea, asta depinzând de modul de exploatare”, a spus oficialul INHGA.
Institutul a actualizat, joi, o avertizare emisă marți, anunțând astfel că, tot pe Jiu, dar în sectorul aval de Răcari, se instituie cod portocaliu.
De asemenea, tot până joi la 20.00, se instituie cod galben pe pe râurile din bazinele hidrografice: Trotuș, Putna, Râmnicu Sărat (județele Bacău, Harghita, Vrancea și Buzău), Jijia curs superior și mijlociu (județele Botoșani și Iași), Bârlad superior (județele Iași și Vaslui) și pe râul Prut – sector amonte acumularea Stânca Costești (județul Botoșani).
Potrivit aceleiași actualizări a avertizării de marți, râuri din nouă județe, respectiv Satu Mare, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș, Mehedinți, Vâlcea, Olt, Gorj și Dolj, află până joi la ora 20.00 sub cod portocaliu de inundații.
Tot până joi la 20.00, rămâne valabil codul galben pe râurile din bazinele: Tur, Crasna (amonte Domănești) din județele Satu Mare și Sălaj, precum și pe Barcău, Crișul Negru, Crișul Alb (județele Sălaj, Bihor, Cluj, Arad și Hunedoara) și Bega Veche (județul Timiș), Vișeu, Iza, Lăpuș (județul Maramureș), Someșul Mare (județul Bistrița Năsăud), Arieș (județele Alba și Cluj), Strei și afluenții Mureșului din județul Hunedoara, Bega, Timiș mijlociu și inferior (județul Timiș), Jiu inferior (județul Dolj), Argeș superior și afluenții săi din județele Argeș și Dâmbovița, Ialomița superioară și Prahova – județele Dâmbovița, Prahova, Buzău superior și afluenții din județele Covasna și Buzău.