Mandat

Instanța supremă a decis arestarea preventivă a lui Cristian Cioacă



Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Cristian Cioacă în dosarul în care este acuzat de accesarea fără drept a adresei de e-mail soției sale, avocata Elodia Ghinescu.
Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat, vinerea trecută, recursul procurorilor la cererea de arestare preventivă privindu-i pe Cristian Cioacă și Adrian Nițu, pentru care Parchetul a cerut arestarea.
La acest termen, în fața instanței, Cristian Cioacă, acuzat de accesare ilegală a căsuței electronice a soției sale Elodia Ghinescu, a declarat că nu a instigat la infracțiunea imputată și că este nevinovat.
Procurorul de ședință în cazul Cristian Cioacă și Adrian Nițu a demonstrat că cei doi nu au avut intenția de a o localiza pe Elodia Ghinescu, interesul fiind de a afla cine este Cristian Ilie, bărbatul cu care coresponda avocata.
Acesta l-a acuzat pe Cioacă de faptul că a intenționat să zădărnicească prin alterarea mijloacelor de probă ancheta judiciară. Astfel, procurorul a citat din convorbiri telefonice realizate începând cu 24 septembrie referitor la rolul lui Nițu în această activitate.
De altfel, Nițu a susținut tot timpul că la solicitarea lui Cristian Cioacă a intrat în adresa de e-mail a Elodiei Ghinescu, pentru ca aceasta să nu fie accesată de hackeri și pentru depistarea informațiilor care ar fi putut-o localiza pe femeia declarată dispărută la sfârșitul lunii august 2007.
Potrivit procurorului, faptul că Cioacă l-a instigat pe Nițu să acceseze fără drept o adresă de mail personalizată, transferând nelegal date și restricționând accesul, conform Legi 161/2004 se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
Laptopul Elodiei Ghinescu a fost expertizată tehnic-științific, astfel că specialiștii au putut stabili accesarea nelegală a sistemului informativ, al ID-ului avocatei, e-mailul, raportul fiind depus la dosar.



Recomandări