Leul ar putea coborî la un minim record față de euro din cauza instabilității politice din România, dar și în contextul deteriorării cererii pentru active riscante pe fondul temerilor privind economia globală, potrivit unei analize a Brown Brothers Harriman & Co., preluată de Bloomberg.
Cursul ar putea crește la circa 4,4 lei/euro, potrivit estimărilor firmei de servicii financiare Brown Brothers Harriman & Co., apropiat de minimul record de 4,4012 lei/euro înregistrat pe 29 iunie.
„Pe fondul problemelor globale, ne așteptăm ca acest curs să urce treptat în următoarele săptămâni. Am dori să adăugăm și că instabilitatea politică este o problemă care probabil se va înrăutăți”, avertizează analiștii.
Bursele din Europa și Asia sunt în scădere, la fel ca majoritatea valutelor tranzacționate pe piețele financiare internaționale, în așteptarea rapoartelor privind prețurile de pe piața rezidențială americană și încrederea consumatorilor din SUA. Datele vor influența încrederea investitorilor în procesul de relansare economică globală și, implicit, vor afecta direcția piețelor.
Analiștii Brown Brothers Harriman & Co. amintesc de măsurile dure de austeritate și de moțiunea de cenzură din iunie, prevestind deteriorarea situației politice de la București în această toamnă.
„Guvernul de coaliție a rezistat la limită moțiunii de cenzură din iunie, care a vizat reducerile de salarii și pensii, iar un nou astfel de vot a fost anunțat de opoziție pentru această toamnă. Popularitatea guvernului s-a prăbușit la minime record”, scriu analiștii firmei de servicii financiare.
Moneda națională s-a depreciat accentuat în prima parte a ședinței interbancare de marți, pe fondul contextului internațional nefavorabil, astfel că referința BNR a urcat cu 2,71 bani, la 4,2597 lei/euro, cea mai înaltă cotație de la 23 iulie.