Din decembrie

Inspectori de trafic și o nouă instituție, pentru controlul transportatorilor și al școlilor de șoferi

De la începutul săptămânii trecute tot ceea ce înseamnă control la transportatori rutieri, școli de șoferi și centre de pregătire și perfecționare transporturi a intrat în atribuțiile unei noi instituții, Inspectoratul de Stat pentru Control în Transporturi Rutiere. Șase inspectori au dat examene și au fost admiși în noua structură, principala lor atribuție fiind controlul în trafic.
Ei vor trage pe dreapta mașinile care transportă marfă și au peste 3,5 tone, mijloacele de transport persoane cu minimum 8+1 locuri, transporturile periculoase, mașinile tip „Școală de Șoferi” și vor verifica legalitatea curselor, de la documente și atestate necesare, până la starea tehnică sau masa maximă autorizată.
Practic, Inspectoratul de Stat pentru Control în Transporturi Rutiere va efectua tot ceea ce înseamnă activitate de control în domeniul transporturilor, preluând atribuții de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), Registrul Auto Român (RAR) și secțiile de Drumuri Naționale.
În momentul de față, Inspectoratul de Stat pentru Control în Transporturi Rutiere se află în faza de preluare a mașinilor și dotărilor necesare controalelor în trafic, de la ARR, RAR și Compania de Drumuri Naționale.
Controalele în trafic vor începe chiar din zilele următoare, într-o primă perioadă inspectorii de trafic urmând a se axa mai mult pe prevenire și a da mai puține amenzi.
De precizat că doar controalele privind starea tehnică a autoturismelor au rămas în responsabilitatea RAR și a Poliției Rutiere.

Recomandări

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți

Arest prelungit pentru șoferul care era aproape în comă alcoolică și circula în zig-zag pe șoseaua de centură a Sucevei

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole