2.096 de absolvenți ai ciclului liceal care au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea de vară nu au reușit să obțină note de promovare la această testare. În mare parte este vorba despre absolvenții colegiilor tehnice, ai liceelor particulare și ai liceelor tehnologice, instituții care vor intra sub lupa reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din cauza rezultatelor mediocre înregistrate.
Cât privește rata de promovabilitate, în coada clasamentului se află Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea – unitate unde nici un candidat nu a trecut bacul, Liceul Tehnologic „Țara de Sus” Vatra Dornei – 8,33% promovabilitate, Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc – 19,63%, Liceul Tehnologic Particular „Moldova” Suceava – 27,27% și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară – 28,35%.
Potrivit prof. Gheorghe Lazăr, inspector școlar general al IȘJ, „vom face o analiză în Consiliul de Administrație al IȘJ și vom vedea și la fața locului care este situația, ținând cont că procentele sunt așa scăzute”. Acesta a recunoscut că în cazul anumitor unități această situație se perpetuează de ani de zile, menționând că mare parte dintre absolvenții acestor instituții provin de la fostele Școli de Arte și Meserii (SAM), transformate ulterior în licee.
„Acei elevi au intrat în sistem pentru a învăța o meserie, dar s-au trezit liceeni și nu au putut face față”, a mai completat Lazăr. Cât privește comasarea liceelor cu rezultate slabe la bac, inspectorul general a menționat că, acolo unde va fi cazul, se vor lua și astfel de măsuri.
Totodată, un nou ordin al ministrului Educației prevede că promovabilitatea scăzută la acest examen va reprezenta unul dintre motivele pentru care colegiile ar putea fi declasificate, urmând să-și schimbe denumirea din “colegiu” în “liceu”. Cu privire la posibilitatea declasificării unor colegii din județ, Lazăr a declarat: „După ce vom analiza situația liceelor de pe locurile codașe, vom aplica întocmai metodologia primită”.
Colegiul Militar din Câmpulung Moldovenesc, în fruntea clasamentului
În fruntea clasamentului rezultatelor se află Colegiul Militar Liceal „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, unitate unde toți absolvenții au luat bacalaureatul.
Acesta este urmat de Liceul Tehnologic Bivolărie (zece candidați au susținut examenul, toți fiind admiși), Colegiul Național „Petru Rareș” – 99,17% promovabilitate, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” – 97,75% și Colegiul Național „Mihai Eminescu” – 96,55%.
„Cât privește promoția 2013, 68,13% dintre absolvenți au promovat examenul de bacalaureat, în vreme ce 50,37% dintre candidații promoțiilor anterioare au obținut note de trecere”, a mai menționat Lazăr.
Rata de promovare din județ, comunicată după rezolvarea contestațiilor, este de 65,78%. Reamintim că cele mai multe dintre notele celor care au fost declarați „reușiți” aparțin intervalului 6-6,99 (1.273 de elevi) și intervalului 7-7,99 (1.060). 1.042 de candidați au medii între 8 și 8,99. 644 dintre candidați (16,28%) au medii peste 9, în județ înregistrându-se și o medie de 10.
„Pe perioada desfășurării examenelor naționale, tot corpul de inspectori a fost mobilizat pentru a se asigura că totul va decurge bine. Le mulțumesc acestora că și-au făcut treaba”, a conchis Lazăr.
Măsuri
Inspectoratul Școlar va analiza situația liceelor cu rezultate slabe la examenul de bacalaureat
