Nepăsare.Această, să-i zic: ”boală post-electorală a celor aleși”, nu cunoaște, se pare, hotare. La Bacău, locul nașterii lui Vasile Alecsandri – cel mai mare poet român până la Eminescu, doar natura se mai bucură că „bardul de la Mircești”, a văzut aici lumina zilei. Casa unde el a copilărit zace în ruine. Se spune că în anul 2000 ea a fost cumpărată de un italian, acesta având planuri s-o dărâme, dar toate au eșuat din cauza că pe clădire era fixată placa comemorativă. Nu se știe dacă această placă – un fel de pașaport al monumentului istoric – va putea salva a doua oară „casa lui Alecsandri” de procesul ruinării, stimulat de nepăsarea autorităților. După cum comunică blogurile românești, „zeci de personalități din oraș critică situația, mai mulți poeți și oameni de cultură merg să se fotografieze în fața imobilului, pentru a trage un semnal de alarmă, dar în zadar”. Într-o stare jalnică se află și casa lui Nicolae Sulac din satul Sadâc, cântărețul de folclor din Basarabia, care „a aparținut unui timp, unei epoci, unui popor” (vorba lui Emil Loteanu). Ea este o copie a casei în care a copilărit Nicolae Sulac. Starea în care a ajuns este rezultatul aceleiași nepăsări a autorităților, din cauza căreia casa-muzeu nu a fost trecută în ”Registrul muzeelor subordonate ministerului de resort”. Nepăsarea este o boală și a funcționarilor ucraineni. Trist arată în prezent și casa din satul Șerșin, regiunea Vinnyțea, unde a copilărit compozitorul ucrainean de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, Mykola Leontovyci, autorul celebrului cântec „Șcedryk” („Urătură”). De mulți ani așteaptă să fie reconstruită și casa lui Aron Pumnul din Cernăuți, legată de numele lui Mihai Eminescu, poetul nostru național. Toate aceste obiective au o însemnătate culturală deosebită, ele pot fi incluse pe itinerarele turistice internaționale, însă deocamdată se află pe orbita păgubitoare a nepăsării. În cazul casei Aron Pumnul, aș spune că nepăsarea trebuie imputată mai ales autorităților naționale cu sediul pe malul Dâmboviței…
Voluntari. Din ”Jurnalul” lui Leca Morariu – ziua de 8 august 1914 – imediat după intrarea Austriei (inclusiv a Bucovinei) în război: „12 românași voluntari ni se prezintă în cancelarie, la recrutare! Unul dintr-înșii, un mucoșel fără tuleie, din Bucșoaia Frasinului, de nici 16 ani! – Și ce vreți voi, bre? Vă ustură pielea? – Ba! Noi vrem să ne cătănim – dacă-i bătaie! – Bine-bine, dar asta nu-i bătaie ca cea de la voi din sat! – Apă-amu, ce să zic: cum a fi, a fi, dom ofițir!…”. P.S. Habar n-am de ce mi-a plăcut mult și am selectat acest pasaj! Și mi-aș dori să pot crede, spera retroactiv (și inutil), că ”mucoșii” din Bucșoaia s-or fi întors teferi la baștină, după sângerosul război ce abia avea să înceapă, catastrofal, nimicitor, în acel – inutil – august 1914. (Cezar S.)
Cântec(de cătănie). ”Înălțate împărate, / Ardă-ți curtea jumătate, / De curună să n-ai parte, / Să n-ai parte de curună / Cum n-am eu de voie bună!…” (Leca Morariu, Jurnal)
Cântări(de petrecere). ”Eu-i pui mâna pe rochiță, / Ea mă sărută-n guriță, / Eu-i pui mâna pe picioare, / Ea țipă că-i fată mare, / Țațo, nu te supăra! // Lelea-i albă peste tot, / Cu pricina la un loc, / De mi-ar da pricina mie, / Zău n-ar fi nici o mânie. / Țațo, nu te supăra! // Hai mândruțo la urzici, / Tu pe spate, eu pe brânci, / Tu să numeri stelele / Și eu floricelele. / Țațo, nu te supăra!” (Leca Morariu, Jurnal, 1917)
Alcool. „De două ori pe lună, la termenele când se împărțesc ajutoarele, vedem crâșmele Bucovinei pline de femei care cerșesc până ajung în nesimțire, bocind, dragă doamne, pe bietul bărbat plecat în bătaie. Bine înțeles că această jale este motiv de popas pe la toate crâșmele… Se recomandă ca în fiecare comună să se instituie comitetele de supraveghere, care, neputând îndrepta ele însăși răul, au dreptul să reclame intervenția autorităților. Oprirea alcoholului este o măsură din cele mai salutare, pentru care trebuie să fim mulțămitori autorităților dregătoare”. (Viața Nouă, Anul III, nr. 155, Iunie 1915)
Apolitism. Încă – am chiar încercat – mai pot rămâne vertical stând doar într-un picior, fie dreptul, fie stângul. Cel mai bine, mai sigur, evident, mă simt rămânând, totuși, cu ambele picioare „pe pământ”. Iată de ce rămân apolitic ori – în contextul scenei „politice” băștinașe, mizeră ca valori, săracă-vai! – ca persoane propuse votului meu, am devenit… antipolitic! (anti-politrucii de azi)
Arghezi.După „convertirea” și reabilitarea sa de către comuniști, Arghezi avea să se confeseze, în taină, părintelui Valeriu Anania, cu următorul argument: „Nu mai e vreme să ne hrănim cu iluzii. Că vrem sau nu, că ne place sau nu, Rusia este un imens capac așezat peste Europa”. Oboseala unei prea lungi așteptări? Realism? Ori o premoniție a cărei validitate a supraviețuit cu cel puțin o jumătate de secol autorului „Cântării Omului”? Și care pare azi – la anul 2020 – dureros de valabilă!? ”Capacul” rusesc peste ”lumea liberă” e tot mai activ, mai sufocant, azi, decât era în vremea ”pocăirii întru comunism” a scriitorului numit.
Clar.Un bărbat vine acasă și își găsește nevasta cu un negru în pat. Bărbatul nervos îi spune nevestei: – Acum am văzut negru pe alb că mă înșeli!
Cuvinte.Care e primul cuvânt pe care îl învață negrii? Cum e și normal, „mother”. Care e al doilea cuvânt pe care îl învață negrii? Cum e și normal, ”fucker”!
