Legiștii au încheiat analiza toxicologică în cazul Mădălinei Manole și au constatat că artista înghițise doar Furadan, nefiind găsite în sânge alcool, barbiturice, droguri sau produse pentru slăbit, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, directorul general al INML „Mina Minovici”, Dan Dermengiu.
„Nu am descoperit alcool în sânge și nici alte substanțe cum ar fi barbiturice, droguri sau produse pentru slăbit la analiza toxicologică făcută în cazul Mădălina Manole. Este doar o cantitate foarte mare de Furadan”, a spus Dan Dermengiu.
El a spus că, în acest moment, nu se poate stabili concentrația pe care o avea pesticidul când a fost ingerat.
„Nu putem stabili care a fost concentrația pe care o avea Furadanul ingerat de artistă. Am cerut procurorilor să ne trimită o probă din flaconul de Furadan ridicat din casa Mădălinei Manole pentru a putea compara dacă produsul ingerat are aceeași concentrație cu cel din flacon”, a arătat directorul general al INML „Mina Minovici”.
Potrivit acestuia, din punctul de vedere al legiștilor raportul în cazul Mădălinei Manole se consideră încheiat, singura problemă rămasă de clarificat fiind legată de concentrația de Furadan.
În urmă cu două săptămâni, surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Mădălina Manole mâncase mult înainte să înghită Furadan, ceea ce a scăzut concentrația soluției.
„Furadanul în stare pură este o substanță solidă. În agricultură este folosit în soluție. Soluția se realizează prin dizolvarea Furadanului solid într-un solvent. Soluția obținută poate avea o concentrație mare, să zicem 90%, dar niciodată sută la sută ca substanța pură”, au precizat experți din cadrul anchetatorilor.
Magdalena Mircea – cunoscută publicului drept Mădălina Manole – s-a sinucis în dimineața de 14 iulie, chiar de ziua ei de naștere.
Mădălina Manole a fost găsită moartă de soțul ei în dimineața zilei de 14 iulie, în locuința lor din localitatea Otopeni.
Cântăreața a fost înmormântată în 16 iulie, la cimitirul Bolovani din Ploiești, cortegiul funerar fiind așteptat de aproximativ 5.000 de persoane.
Cei șapte medici-legiști care au participat la necropsia Mădălinei Manole nu au niciun fel de suspiciune cu privire la cauza care a produs decesul, la fel și criminaliștii, probele confirmând sinuciderea artistei, potrivit unor surse judiciare.