Îngrijorător

Infracțiunile constatate de jandarmi, cu 270% mai multe decât anul trecut

Infracțiunile constate în acest an de Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava au crescut cu 270% față de anul trecut. Asta deși atribuțiile jandarmilor în ceea ce privește competența în materie de întocmire a actelor de constatare a infracțiunilor au rămas în mare aceleași. În anul 2005, Jandarmeria a contabilizat un număr de 115 infracțiuni, în timp ce în acest an numărul infracțiunilor constatate a fost de 309. O creștere deloc de neglijat se înregistrează și în ceea ce privește contravențiile, în acest an jandarmii aplicând un număr de 5934 de contravenții, față de doar 3973 anul trecute. La acest capitol, creșterea față de aceeași perioadă a anului trecut este de 36%. După cum a ținut să precizeze colonelul Eugen Șalar, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Suceava, în acest an instituția pe care o conduce a pus un accent deosebit pe asigurarea unor efective sporite ale posturilor de jandarmi montane din stațiunile turistice Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului. Acestea au acționat pentru asigurarea liniștii și ordinii publice, dar și pentru prevenirea accidentelor pe traseele montane. Pe timpul executării acestor misiuni au fost aplicate 566 de sancțiuni contravenționale și au fost constatate un număr de 38 de infracțiuni săvârșite de 29 de infractori.

Recomandări

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni

Ce note au primit directorii pentru activitatea din anul școlar trecut. Punctaje bune, cu o singură excepție

Înșelăciunile, printre puținele tipuri de infracțiuni care sunt în creștere. Escrocii din online prosperă și sunt foarte greu de prins

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru