Info economic



România va reduce sărăcia severă
Sărăcia severă, indicator care se referă la persoanele ale căror cheltuieli lunare totalizează mai puțin de 100 de lei, va fi diminuată, în 2009, la 2,3-2,4% din populație, și va fi redusă la „cazuri accidentale” după adoptarea euro, potrivit ministrului Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
„După ce România va intra pe culoarul euro, se va vorbi doar în cazuri accidentale despre sărăcia severă”, a spus Vosganian într-o conferință de presă având ca temă moțiunea simplă privind nivelul de trai.
Premii false în numele Dacia
Automobile Dacia a avertizat, ieri, asupra unor tentative de fraudă prin care anumite persoane utilizează numele companiei pentru un concurs fals la care s-ar câștiga un autoturism Logan MCV.
Potențialii câștigători ai premiului, anunțați prin sms, trebuie să achite o taxă între 100 și 200 de euro pentru a primi mașina oferită ca premiu, potrivit unui anunț publicat pe o pagină web.
Premiul invocat ar fi acordat în colaborare cu mai multe companii de telefonie mobilă cu ocazia aniversării a 41 de ani de la înființarea uzinei Dacia.
Automobile Dacia precizează că nu a organizat și nici nu organizează concursuri de acest gen.
E.On Moldova Distribuție și-a luat furgonete
E.On Moldova Distribuție a contractat, la începutul anului, autoturisme furgon cu două locuri în sistem leasing operațional de la firma Ripanii Reisen din Suceava, valoarea totală a contractului fiind de 8,76 milioane de lei, a anunțat distribuitorul de energie electrică.
Compania a primit șapte oferte pentru furnizarea vehiculelor și a selectat cea mai avantajoasă propunere din punct de vedere economic, potrivit E.On Moldova Distribuție.
Finanțarea în leasing operațional a fost obținută pe o perioadă de patru ani.
Ajutoare pentru încălzire de 800 mil. lei
Ajutoarele pentru încălzire acordate în perioada decembrie 2007-februarie 2008 au însumat 800 de milioane de lei, fiind acordate unui număr de 4,4 milioane de familii, a declarat, ieri, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
„Unele familii au mai multe tipuri de ajutoare”, a spus Vosganian.
Principalele măsuri de sprijin pentru populație la plata energiei termice au vizat persoanele cu venituri reduse.
Record la exporturile de șampanie franțuzească
Exporturile de șampanie ale Franței au crescut anul trecut cu 7,3%, la un record de 150 milioane de sticle vândute în 190 de țări, confirmând evoluția ascendentă de pe noi piețe, precum China, Rusia și țările din Europa de Est, transmite AFP.
În ciuda volumelor mici, cele mai importante creșteri din Europa au fost raportate în țări precum România, unde numărul de sticle vândute a urcat anul trecut cu 129%.
Totodată, în Slovacia vânzările au crescut de 11 ori, iar în Lituania de șapte ori, în timp ce piețele din Ungaria, Estonia, Letonia, Slovenia și Cehia au avansat de trei ori.
102 dolari barilul de petrol
Prețul petrolului s-a apropiat din nou de nivelul de 102 dolari pe baril, în contextul în care moneda americană a atins un nou minim față de euro, iar atacurile militanților au determinat reducerea livrărilor de petrol din Nigeria, principalul exportator de țiței din Africa, transmite Reuters.
Petrolul destinat pieței americane era cotat, la ora 16.10 GMT, în urcare cu 2,25 de dolari, la 101,88 dolari pe baril, după ce a atins, miercuri, nivelul de record de 102,08 dolari pe baril.