15 aprilie, termenul depunerii declarației privind impozitul pe profit pentru bănci Băncile trebuie să transmită declarația anuală privind impozitul pe profit pentru anul trecut și să plătească sumele respective până la 15 aprilie, iar firmele care au definitivat situațiile financiare aferente anului 2007 trebuiau să depună formularul și să achite impozitul până vineri, 15 februarie.
„La data de 15 aprilie inclusiv au obligația de depunere a declarației anuale de impozit pe profit (cod 101) și de plată a acestuia aferent anului fiscal 2007 contribuabilii care nu au definitivat anul financiar până la 15 februarie, precum și societățile bancare comerciale”, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Leul s-a apreciat ușor față de euro
Moneda națională s-a apreciat ușor în ultima ședință a săptămânii, în raport cu euro, evoluție similară cu cea a celorlalte valute din regiune, mai puțin forintul.
La închiderea zilei, un euro era cotat la 3,6450-3,6470 lei, după ce ultimele tranzacții din ziua anterioară s-au realizat la 3,6410-3,6460 lei/euro.
Minimul zilei a fost atins la 3,6375 lei/euro, iar maximul a urcat la 3,6680 lei/euro, în prima parte a ședinței.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat ieri un curs de referință de 3,6388 lei/euro, în coborâre cu 0,48 bani față de ziua precedentă, după ce, în prima parte a ședinței interbancare, cursul a urcat la 3,6500 lei/euro. Dolarul a fost cotat la 2,4788 lei, față de 2,4921 lei în ziua anterioară.
Subvenții pentru resurse alternative de energie
România ar putea acorda subvenții consumatorilor de energie care investesc în resurse alternative, precum panourile solare sau turbinele eoliene, după exemplul altor state europene, a declarat, ieri, președintele Agenției Române pentru Conservarea Energiei (ARCE), Tudor Constantinescu.
Ministerul Economiei și ARCE coordonează un studiu, finanțat din fonduri PHARE și derulat de o firmă daneză de audit, care are ca scop găsirea unor măsuri fiscale pentru sprijinirea proiectelor de eficiență în domeniul energiei.
„Un exemplu de astfel de măsură ar fi subvențiile acordate de unele state europene pentru consumatorii care doresc să folosească panouri solare. În România, ținând cont de puterea scăzută de cumpărare și nivelul redus de informare a populației pe tema eficientizării consumului de energie, astfel de subvenții ar duce la stimularea industriei în sectorul resurselor energetice alternative”, a afirmat Constantinescu într-o întâlnire cu reprezentanții presei.