Info economic



Asistență pentru absorbția fondurilor UE
Ministerul Economiei și Finanțelor a lansat, ieri, Programul Operațional de Asistență Tehnică, în valoare de 212,8 milioane euro pentru perioada 2007-2013 și destinat facilitării absorbției fondurilor structurale.
Programul este finanțat în proporție de 80% (170,2 milioane euro) de Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), susținut financiar de UE, și de autoritățile române, care vor asigura diferența de 20%, respectiv 42,5 milioane euro.
Beneficiarii proiectului sunt instituțiile din sistemul de gestionare a instrumentelor structurale, precum autoritățile de management, audit, certificare și plată sau organisme intermediare.
Petrolul și benzina, noi recorduri de preț
Cotația petrolului a atins în această săptămână un nou record, de peste 101 dolari pe baril, alimentând creșterea prețului benzinei la noi maxime, atât în Statele Unite cât și Europa, transmite Reuters.
Petrolul a fost cotat, miercuri, la 101,32 dolari pe baril, în condițiile în care temerile legate de nivelul insuficient al livrărilor OPEC și plasamentele speculative ale fondurilor de hedging au fost mai mari decât îngrijorarea privind ritmul lent de dezvoltare din Statele Unite.
Cotația benzinei în Statele Unite și Europa a atins valori record în această săptămână, influențată de avansul prețului petrolului.
Producția Rafo, oprită până în 2010
Rafo a oprit, ieri, producția, până în 2010, invocând începerea derulării unor investiții de 350 de milioane de euro, iar aproape jumătate dintre angajații rafinăriei din Onești, respectiv circa o mie de persoane, ar putea fi disponibilizați.
„Programul de modernizare va costa 350 milioane de euro și va fi finalizat în 2010. În rafinărie vor rămâne cei care vor lucra la structura operațională, la modernizare și la lucrările de ecologizare. Cred că vor rămâne în societate între 850 și 1.300 de angajați, dar cam în două săptămâni se va ști exact numărul celor care rămân și al celor care pleacă”, a declarat, ieri, liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian.
Rafo are 2.300 de angajați.
Potrivit sindicalistului, proprietarii rafinăriei au recurs la această soluție din cauza pierderilor lunare de zece milioane de euro generate de instalațiile vechi și de consumul energetic ridicat.
Francizele, în creștere Cifra de afaceri a rețelelor de franciză de pe piața românească ar putea crește în acest an cu peste 20%, la 1,5 miliarde euro, potrivit estimărilor președintelui Asociației Rețelelor de Francize din România, Răzvan Blid.
„În perioada noiembrie 2006-octombrie 2007, cifra de afaceri a firmelor care operează în sistem de franciză a fost de 1,23 miliarde euro, față de aproape un miliard de euro înregistrat în anul precedent. În acest an, estimez că piața va crește la 1,5 miliarde euro, având în vedere că majoritatea afacerilor în franciză vor fi deschise în a doua jumătate a anului”, a declarat, ieri, Răzvan Blid, după conferința de lansare a expoziției RoFrancize.
Numărul de francize existente pe piața românească a crescut anul trecut cu aproximativ 25%, la 363 de afaceri, potrivit datelor firmei de consultanță CHR Consulting, la care Răzvan Blid este director general.
Deschiderea unei francize presupune o investiție medie de 100.000-150.000 euro în retail și de 40.000-50.000 euro în servicii, unde există însă și investiții mari, cum ar fi dezvoltarea rețelei de restaurante fast-food Burger King, care a necesitat, potrivit lui Blid, o investiție de două milioane de euro.
Cele mai mici investiții de la care se poate porni o afacere în franciză se ridică la 5.000 de euro și presupun deschiderea unor unități fast-food, patiserii sau gogoșerii, pe o suprafață de circa 8-12 metri pătrați.