Încă un dosar

Individul acuzat că cere taxă de șmecher în Suceava, cercetat pentru agresarea patronului unui restaurant



Bărbatul cercetat pentru infracțiunea de șantaj după ce l-ar fi amenințat și agresat pe fiul patronului societății Test Prima Suceava, cerându-i „dreptul de șmecher”, este cercetat într-un nou dosar penal, de această dată după o agresiune comisă asupra administratorului unui restaurant și a unei angajate a acestuia.
Miercuri, în jurul orei 14.00, poliția a fost sesizată prin numărul de urgențe 112 că la restaurantul Corduș din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, s-a produs un scandal, unul dintre clienți fiind recalcitrant.
La fața locului poliția a stabilit că scandalul a plecat de la nimeni altul decât Cătălin Cimpoiași, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Suceava. În interiorul localului avea loc o petrecere privată, iar Cimpoiași, invitat să plece, ar fi devenit agresiv, înjurând și amenințând. Conform anchetei poliției, administratorul localului, Ionuț Corduș, în vârstă de 28 de ani, și una dintre ospătărițe, o tânără de 21 de ani, au fost loviți cu pumnii peste față și amenințați că vor plăti pentru că au avut curajul să-l deranjeze. La scurt timp, Cătălin Cimpoiași a părăsit zona, iar poliția a fost chemată la fața locului.
Ambele victime au fost examinate medico-legal și au depus plângere penală împotriva suspectului.
Referitor la acest caz, inspectorul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat: „Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigații Criminale sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, amenințare și loviri sau alte violențe”.
Dosarul de șantaj în care reclamant este Sorin Juravlea
Tot la lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale se află și dosarul penal întocmit acum câteva zile, pentru comiterea infracțiunii de șantaj.
Conform anchetei poliției, pe 9 ianuarie, Sorin Juravlea, în vârstă de 23 de ani, fiul patronului societății de construcții, staționa cu mașina în zona Nordic, iar lângă el a oprit un alt autoturism, din care a coborât Cătălin Cimpoiași. Acesta a urcat în mașina lui Juravlea, pe scaunul din dreapta față, unde, după o discuție contradictorie, i-ar fi aplicat mai multe lovituri în figură. Toată scena a durat cel mult trei minute, iar motivul agresiunii a fost o presupusă datorie de o mie de euro. Datoria respectivă ar fi „dreptul de șmecher” pe care i l-a solicitat Cimpoiași tânărului.
Sorin Juravlea a mai susținut că ar mai exista victime ale lui Cimpoiași, însă acestora le este frică să depună plângeri.



Recomandări

Un individ care și-a agresat în două rânduri mama în vârstă de 79 de ani va sta la pușcărie aproape doi ani

Un individ care și-a agresat în două rânduri mama în vârstă de 79 de ani va sta la pușcărie aproape doi ani
Un individ care și-a agresat în două rânduri mama în vârstă de 79 de ani va sta la pușcărie aproape doi ani