Inculpatul care își recunoaște vinovăția în fața instanței de judecată și admite că probele administrate în faza de urmărire penală sunt corecte va beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei sau cu o pătrime a cuantumului amenzii, a declarat premierul Emil Boc.
Prevederea a fost inclusă în proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, denumit „legea micii reforme” în justiție, avizat, vineri, de Guvern.
„O instituție nouă, introdusă în proiectul de lege prin acordul colegilor, este instituția recunoașterii vinovăției, care din nou ar scurta proceselor judiciare și va diminua posturile. Acest lucru înseamnă că dacă un inculpat își recunoaște vinovăția în fața instanței de judecată și spune că probele care au fost administrate în faza de urmărire penală sunt corecte, procesul se încheie și se reduce pedeapsa cu o treime, pentru că ți-ai recunoscut vinovăția, sau se diminuează cu o pătrime amenda, dacă sancțiunea este cu amendă. Din moment ce a recunoscut, este un prim pas spre îndreptare și legiuitorul îi reduce cu o treime pedeapsa prin faptul că a recunoscut acest lucru”, a spus Boc.
El a apreciat că astfel va fi asigurată o soluționare mai rapidă a cauzelor judiciare, instanțele vor fi degrevate de foarte multe cauze, iar persoanele care își recunosc vinovăția „realizează un prim pas spre îndreptare”.