Tenismanul Victor Hănescu s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare totală de 1.110.250 de dolari, informează site-ul oficial al competiției. Hănescu l-a învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-2, pe sârbul Victor Troicki și va juca, în faza următoare a competiției, cu învingătorul partidei dintre rușii Mihai Iujnâi și Igor Andreev, ultimul fiind cap de serie numărul 6.
Pentru calificarea în turul doi, Hănescu va primi 20 de puncte ATP și un cec în valoare totală de 16.400 de dolari.
Locul 48 în lume Victor Hănescu a urcat două poziții în clasamentul ATP, dat publicității luni, în care ocupă locul 48, cu 1486 de puncte, informează site-ul atptennis.com.
Următorul român din această ierarhie este Victor Crivoi, ocupantul locului 128, cu 726 puncte, după o urcare de cinci poziții.
Adrian Cruciat se află și el între primii 200 de jucători din lume. Românul, care are 470 de puncte, a urcat patru locuri, până pe poziția 174.
Liderul mondial este în continuare spaniolul Rafael Nadal, cu 13.160 de puncte, urmat de elvețianul Roger Federer (10.610 puncte) și de sârbul Novak Djokovici (10.590 puncte).
La dublu, cel mai bine clasat sportiv român este Horia Tecău – locul 86, 1514 puncte. Florin Mergea se află pe poziția 109, cu 1054 puncte.

