Fum și flăcări

Incendiu la o clădire de birouri de la Piața Burdujeni

Alarmă la Piața agroalimentară din Burdujeni, unde o clădire de birouri a luat foc. Incendiul a fost semnalat sâmbătă dimineață, iar pentru stingerea flăcărilor au fost mobilizate mai multe echipe de pompieri. Mai exact, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au trimis la fața locului trei autospeciale de stingere, o autoplatformă și o ambulanță SMURD. Pentru că focul risca să se extindă, pompierii au decis să mai trimită o autospecială de stingere.
Potrivit pompierilor, cauza incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect. Pentru a stinge toate focarele, pompierii suceveni au muncit timp de trei ore. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la nivelul podului construcției, cu o suprafață de aproximativ 150 mp, cu posibilitate de propagare la întreaga clădire. În final, au ars învelitoarea din lemn, pereții podului din lambriu, tavanul din lemn, alte materiale lemnoase, textile și altele, toate depozitate în pod. De asemenea, s-au degradat elemente de tâmplărie.

Recomandări

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele

Un incendiu de neoprit din cauza vântului a făcut prăpăd într-o gospodărie. Nu au putut fi salvate nici măcar animalele din șură

Un incendiu izbucnit la o mașină s-a propagat și la o anexă și doar intervenția rapidă a pompierilor a limitat pagubele