Foc

Incendiu devastator, provocat de o mână criminală, la casa unui om de afaceri



Casa din satul Molid, comuna Vama, a unui om de afaceri din Suceava, proprietar al unei firme de construcții și a unei unități hoteliere, a fost mistuită de un devastator incendiu izbucnit în noaptea de duminică spre luni, primele indicii din anchetă ducând în mod clar spre o acțiune intenționată.
Construcțiile de pe proprietatea lui Lazăr Axinte, în vârstă de 57 de ani, din Suceava, care deține suprafețe importante de teren în Vama, au luat foc la aproximativ trei ore după miezul nopții, un vecin fiind cel care a dat alarma, prin numărul unic de urgențe 112.
La sosirea pompierilor la fața locului, incendiul era deja extins. Focul cuprinsese o casă tip cabană și mai multe anexe din lemn, existând pericol de propagare și la un depozit de furaje, o magazie din lemn și un foișor de agrement.
Aproximativ patru ore le-au trebuit pompierilor (de la Detașamentul Câmpulung Moldovenesc și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vama) să lichideze focul.
„Au ars casa, pe o suprafață de 100 de metri pătrați, un grajd și două magazii, pe o suprafață de 90 de metri pătrați, elemente de mobilier, tâmplărie din PVC, aparatură electrocasnică și altele”, a precizat plutonierul major Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Ancheta preliminară a pompierilor arată că focul a avut drept cauză folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Intervenția pompierilor nu a fost deloc ușoară, mai ales că fondul forestier era aproape și exista riscul de extindere a flăcărilor la pădure.
Un drum de acces care a stârnit nemulțumiri ar putea fi „scânteia” care a dus la incendierea intenționată
Lazăr Axinte, proprietarul SC Axicon SA, firmă de construcții civile, industriale, consolidări și renovări, dar și al unei pensiuni în Mănăstirea Humorului,este și el convins că la mijloc este vorba de o mână criminală.
„Cineva a dorit să-mi facă rău, nu avea de la ce să ia foc, mai ales că instalația electrică nu era încă funcțională. E foarte neplăcut ce s-a întâmplat. Făcusem un drum de acces până sus pe munte, am investit în amenajări, am tras apă, am făcut toaletă. De asemenea, investisem și în numeroase amenajări interioare și intenționăm să ridic case de vacanță, dar a venit criza și am stagnat puțin afacerea”, ne-a declarat păgubitul.
Bărbatul apune că prin drumul de acces pe care l-a amenajat pe proprietatea sa a restricționat accesul unor localnici care tranzitau zona și crede că unul dintre aceștia ar putea fi autorii.
Pagube de cel puțin 150.000 de lei
El a exclus ca acțiunea să fie o răzbunare legată de alte afaceri sau probleme ale sale, susținând că nu are dușmani, și crede că totul pleacă de la nemulțumirea unui localnic inconștient.
Polițiștii au demarat o anchetă în încercarea de a stabili cine este autorul incendierii.
La o primă evaluare, pagubele se ridică la cel puțin 150.000 de lei. Proprietarul are asigurare și speră să-și recuperez cea mai mare parte a pagubei.



Recomandări