O țigară aruncată de un trecător, în curtea unei gospodării, a provocat un incendiu de proporții, care a lăsat pagube mari în urmă. Focul a izbucnit vineri noapte, în jurul orei 23.00, spre gospodăria afectată aparținând lui Gheorghe R., din comuna Grămești, deplasându-se pompierii de la Garda de Intervenție Siret.
La fața locului, pompierii au găsit un incendiu care cuprinsese adăpostul de animale al gospodăriei, existând riscul de a se extinde și la locuința proprietarului, și la una aparținând unui vecin.
Focul a fost lichidat în aproximativ trei ore, distrugând adăpostul de animale, construit din lemn, cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, circa 3 tone fân, circa 200 kg porumb, 12 mc lemn de foc și 100 kg cartofi, bunuri aflate în anterior. Pagubele sunt estimate la 20.000 de lei, din fericire cele două imobile alăturate nefiind afectate de flăcări.
După cum a precizat căpitanul Dan Baltaru, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, din primele cercetări rezultă că focul a izbucnit de la o țigară aruncată în apropierea adăpostului. Cum construcția din lemn se afla lângă gardul de la șosea, pompierii cred că un trecător a aruncat un muc de țigară fără a realiza că poate declanșa o nenorocire. Așa cum se întâmplă în astfel de situații, focul a izbucnit după ce a ars mocnit timp de câteva ore.