Un tânăr din comuna Iacobeni i-a incendiat mașina unui consătean, provocând un incendiu de mari proporții, care a distrus în totalitate autoturismul și s-a extins și la patru magazii de lemne din apropierea vehiculului. Ancheta preliminară a poliției arată că a fost vorba de o răzbunare izbucnită într-un mai vechi conflict între cei doi, conflict plecat de la o femeie.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00, polițiștii din comuna Iacobeni au fost anunțați că în spatele unui bloc din localitate a fost distrusă și mai apoi incendiată o mașină. Alerta a fost dată chiar de proprietarul mașinii, Bogdan Moroșan, la fața locului fiind chemați de urgență pompierii de la Detașamentul Vatra Dornei. La sosirea pompierilor focul era deja puternic extins, cuprinzând mai multe magazii de lemne din apropiere. Din mașina VW Vento a lui Bogdan Moroșan nu a mai rămas practic nimic, în timp ce patru magazii de lemne aparținând unor locatari ai blocului au fost grav afectate, cu tot cu bunurile din interior. Prin intervenția lor, pompierii au stopat focul înainte de a cuprinde și celelalte șapte magazii de lemne aflate în aceeași zonă. De asemenea, la un moment dat, flăcările amenințau să deterioreze și pereții blocului din zonă.
Concluzia pompierilor este clară. Focul a izbucnit violent pe fondul folosirii unei flăcări deschise îndreptate spre mașină, probabil și cu ajutorul unui material combustibil.
Rivalități în dragoste cu pagube de 20.000 de lei
Victima era convinsă că autorul incendiului este consăteanul Nicolaie Nichituș, zis „Nucu”, în vârstă de 25 de ani. La fața locului au ajuns polițiștii de la Postul comunal Iacobeni, dar și colegi de la Poliția municipiului Vatra Dornei, fiind demarată imediat o anchetă. Pe parcursul zilei de ieri oamenii legii au audiat martori, precum și pe cei doi, iar concluzia preliminară este că într-adevăr „Nucu” a provocat intenționat incendiul.
De altfel, cei doi erau de mai multă vreme în atenția poliției locale. Tânărul suspect principal în acest caz de incendiere are o relație cu fosta soție a victimei, cei doi fiind practic rivali în dragoste. Animozitățile dintre cei doi erau cunoscute, fără însă a se mai ajunge la fapte grave, precum cea din noaptea de sâmbătă spre duminică.
Polițiștii i-au întocmit dosar penal suspectului pentru comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere, ancheta continuând pentru a se stabili împrejurările exacte ale comiterii faptei.
Din câte se pare, în momentul incendierii, proprietarul mașinii se afla chiar la locuința fostei soții.
„Autoturismul a fost distrus în totalitate, iar cele patru magazii în proporție de peste 50%, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 20.000 de lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.