Încă două persoane au murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 14

În ultima săptămână, au fost înregistrate alte două persoane care au decedat din cauza infecțiilor respiratorii severe. Astfel, numărul deceselor a urcat la 14. Niciuna dintre persoanele decedate nu fusese vaccinată, anunță Institutul Național de Sănătate Publică, informează Mediafax.
Cele două decese, din săptămâna 23-29 ianuarie, au fost confirmate la persoane cu infecții respiratorii acute severe (SARI), în acest interval fiind înregistrate au fost înregistrate 11 cazuri noi de gripă, cu șase mai puține față de aceeași perioadă a sezonului precedent și cu nouă mai puține față de săptămâna precedentă. Numărul total, la nivel național, a ajuns la 420, informează Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Dintre cele 14 persoane decedate, 13 dintre ele aveau deja probleme medicale pre-existente. Opt dintre victime sunt femei, iar șase, bărbați. Pe grupe de vârstă, cele mai multe victime, adică nouă, au peste 65 de ani, restul, respectiv câte un caz, fiind la grupele 0-1 an, 15-49 ani și 50-64 ani.
Activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie, menținându-se tendința de extindere regională în zona de sud-est (București, Constanța, Olt, Dâmbovița), zona de nord-est (Iași, Suceava, Botoșani, Neamț), cu răspândire locală (Alba, Bihor, Cluj, Brașov, Sibiu) și cazuri sporadice în unele județe, anunță Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile.

Recomandări

A crescut numărul cazurilor de COVID-19 la copii. Medicii recomandă părinților să nu ducă la școală copiii bolnavi

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Un muzeu dedicat dramei copiilor din fostul „orfelinat al groazei” din Siret, pe lista de proiecte a primarului orașului, Adrian Popoiu