Măsuri

Încă doi soți agresivi au primit interdicția de a se mai apropia de femeile pe care le-au lovit

Polițiștii au emis în cursul zilei de sâmbătă două ordine provizorii de protecție pentru două femei agresate de soți. Primul caz s-a înregistrat la orele prânzului, când o femeie din comuna Frătăuții Noi s-a prezentat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
Femeia a povestit că în seara zilei de 10 aprilie 2019, în jurul orei 22.00, în timp ce se afla în curtea casei împreună cu soțul ei în vârstă de 66 de ani, între cei doi a izbucnit un scandal, iar bărbatul a lovit-o. Audiat ulterior, bărbatul a recunoscut totul, iar polițiștii au considerat că trebuie să impună un ordin de restricție. În aceste condiții, timp ce 5 zile, soțul agresiv nu are voie să se mai apropie de femeie și nici să comunice cu ea. În plus, s-a ales și cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „violență în familie”.
Cu aceeași interdicție și pentru aceeași faptă este cercetat un bărbat de 31 de ani, din Dumbrăveni. În timp ce se afla în locuință împreună cu soția, între cei doi a intervenit o ceartă, iar bărbatul a lovit-o cu palma. Agresiunea a fost reclamată la Poliție prin sistemul 112, iar oamenii legii au stabilit că în cauză există risc iminent și se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.
De la 28 decembrie 2018, polițiștii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecție provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aștepte unul încuviințat de judecător.
Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Recomandări

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid

Un bărbat care a încercat să incendieze locuința fratelui, arestat după ce a încălcat mai multe ordine de protecție