În România sunt omologate și înmatriculate patru autoturisme cu propulsoare electrice și 750 cu sistem de motorizare hibrid, dintr-un total de 134 vehicule electrice și 756 cu acționare mixtă, potrivit datelor Registrului Auto Român (RAR), furnizate la solicitarea MEDIAFAX.
Cele patru autoturisme electrice sunt câte un model Peugeot, Oltcit, Jeamean și Opel.
De asemenea, la RAR au fost omologate 20 de motociclete și 110 autobuze propulsate cu motor electric.
Din totalul de 750 de autoturisme cu sistem de motorizare hibrid, cele mai multe sunt marca Lexus, respectiv 422, urmată de Toyota – 220 de mașini și Honda – 62 unități.
Parcul auto din România mai conține patru motociclete și două tractoare cu motorizare mixtă.
Mașinile hibride și electrice reprezintă 0,02% din totalul parcului auto local, care numără 5,32 milioane de vehicule.
Guvernul a decis la îneceputul anului, printr-o ordonanță de urgență, ca Administrația Fondului pentru Mediu să folosescă o parte din banii proveniți din vânzarea certificatelor verzi pentru stimularea utilizării autovehiculelor electrice și hibrid.