In memoriam

Pentru mine, 21 și 22 decembrie sunt de fapt zilele de naștere ale României moderne, europene. Ce-i drept încă nu prea modernă și încă nu prea europeană. Dar la 18 ani nu poți să ai prea multe pretenții. Mai ales ținând cont de faptul că ursitoarele care i-au hărăzit calea, în decembrie 1989, nu au avut toate, cele mai bune intenții. Sau, dacă ținem cont de previziunea regretatului Silviu Brucan, ar mai fi circa 2 ani de tranziție. Până unde? Greu de spus, pentru că analistul care a părăsit această lume în urmă cu câțiva ani nu a precizat ce se va întâmpla după finalizarea tranziției.
Poate vom intra într-o nouă etapă, poate o vom lua de la capăt pe un nou drum. Poate va fi mai bine, poate mai rău. Depinde de fiecare dintre noi și depinde, mai mult decât oricând, de ceea ce așteptăm fiecare de la România și de ce putem noi face pentru ca țara noastră să aibă, totuși, un viitor mai bun.
Și depinde foarte mult de ceea simțim și trăim pentru cei care ne-au dat posibilitatea ca astăzi să avem aspirații mari, să trăim într-o lume liberă, democratică. Pentru că mulți dintre semenii noștri nu au mai avut posibilitatea să vadă lumina răsăritului, alegând jertfa supremă, în numele unei cauze pe care mulți dintre noi nici măcar nu aveam curajul să o gândim.
Aceste rânduri le scriu în memoria celor mulți, care, în decembrie 1989, și-au dat viața, pentru ca noi să avem dreptul la o viață liberă, să avem dreptul la opinie și la credință. Atunci, în prag de Crăciun, într-un decembrie mult prea liniștit, ca o mare calmă înaintea furtunii, ne-am câștigat libertatea. De fapt, acest cuvânt “libertate”, alături de steagul tricolor cu stema decupată, a devenit, peste noapte, simbolul noii Românii, simbol care a făcut înconjurul lumii, marcând în “prime time” mai toate buletinele de știri ale televiziunilor de pe întreg mapamondul.
Revoluția română s-a constituit într-un imens capital de simpatie, pe care, din păcate, nu prea am știut să îl gestionăm, sau poate ca nu am fost lăsați să îl gestionăm și să îl folosim în interesul nației noastre. Dar asta e istorie și probabil copiii copiilor noștri vor putea citi, undeva, cândva, despre adevărurile vremurilor pe care le trăim de 18 ani încoace.
Fie ca sacrificiul acestor români, care și-au dat viața în decembrie 1989, să nu fi fost în zadar și fie ca visul lor de libertate să se transforme într-adevăr în realitate. Dumnezeu să îi odihnească în pace. Memoria lor rămâne în inima și în conștiința noastră, atât timp cât vom face umbră pe acest pământ.