Preotul Liviu Mihăilă, împreună cu Asociația “Fălticeni Cultural”, a organizat în seara zilei de 22 decembrie, la Sala „Aurel Băeșu” a Muzeului de Artă “Ion Irimescu” spectacolul „In memoriam eroilor revoluției române și martirilor din închisorile comuniste”.
Într-o sală plină cu spectatori, manifestarea a început cu vernisajul expoziției de fotografie documentară realizată în perioada 19-24 decembrie 1989 “Revoluția română în imagini” și un recviem închinat eroilor din evenimentele din decembrie ’89, adus de șapte membri ai trupei de teatru “Birlic”.
Preotul Liviu Mihăilă a fost cel care a explicat de ce sunt prezente pe unul din pereții sălii peste 1.100 de nume și fotografii, iar sub acele chipuri sunt 70 de lumânări aprinse.
1.104 nume și tot atâtea fotografii, sub care au ars 70 de lumânări
Preotul Liviu Mihăilă a precizat: „Datoria nostră este să-i pomenim atât pe eroii revoluției din decembrie, cât și pe sfinții martiri din închisorile comuniste. Sunt cei 1.104 tineri morți în decembrie 1989. Iată-i aici, am desfășurat toate numele și toate fotografiile în fundal, am aprins și 70 de lumânări, o cifră simbolică, reprezentând cei 70 de ucenici ai sfinților apostoli, dar și faptul că Mântuitorul ne-a îndemnat să iertăm celor care greșesc sau ne înjosesc de 70 de ori câte 7. Ideea mi-a venit după ce, de Sfântul Nicolae, a venit la hram, la biserica din Hreațca, un pelerin de la Voroneț care mi-a dăruit un drapel al României care avea în loc de stemă o cruce și o carte, «Mic pomelnic», cu numele martirilor sacrificați de dictatură în România. Pentru că la revoluție s-a scos stema comunistă și nu s-a mai adăugat nimic pe steag, părintele Iustin Pîrvu de la Mănăstirea «Petru Vodă» a adăugat pe drapel crucea, spunând că sufletul poporului român este la fel de gol ca drapelul țării. Și acum la Mănăstirea «Petru Vodă» este acel drapel cu cruce”.
Pe lângă poezie, muzică folk, având ca protagoniști membrii trupei „Birlic” și pe folkiștii Loredana Loghin, Mateiana Anechiforesei, Paul Adrian Tihan, Ștefania Iacob, Adrian Beznă și poetul Sorin Poclitaru, spiritul Crăciunului a fost adus de Corala „Leon Băncilă”, condus de profesoara Angela Focșa, care a prezentat un frumos spectacol de colinde tradiționale.
La finalul spectacolului, Cosmin Mariciuc, câștigătorul Festivalul Național Concurs „Fălticeni Folk”, desfășurat în luna iulie, împreună cu ceilalți soliști care au urcat pe scenă, a ridicat sala în picioare cu melodia “Tânăr și liber”. A urmat un moment emoționant, tineri și nu numai punând pe treptele Muzeului „Ion Irimescu” cele 70 de lumânări pentru a arde toată noaptea în memoria celor căzuți în seara zilei de 22 decembrie.
Toți participanții la manifestarea culturală de pe 22 decembrie au primi gratuit „Acatistul Sfinților Martiri ai Neamului Românesc” și noul Calendar Cultural Fălticenean.



