În lipsa acreditării, unitățile particulare de învățământ preuniversitar intră în lichidare



Unitățile de învățământ preuniversitar particulare autorizate, care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, trebuie să depună la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, până la data de 15 aprilie, documentația în vederea acreditării, altfel intră în lichidare.
Potrivit ARACIP, 15 aprilie este data limită pentru depunerea documentației în vederea acreditării respectivelor unități de învățământ preuniversitar particular autorizate. În situația în care cererea de acreditare nu va fi înregistrată până la data de 15aprilie unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată nu va mai avea dreptul să înscrie elevi în anul I de studiu și va funcționa în lichidare, începând cu anul școlar 2008-2009.
Conform articolului 3, alineatul 3, din HG 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, „organizațiile furnizoare de educație autorizate să funcționeze provizoriu au obligația de a solicita acreditarea după încheierea unui ciclu de școlarizare, în termen de maximum doi ani de la data absolvirii primei promoții, sub sancțiunea ridicării autorizației de funcționare provizorie”.
În vederea obținerii acreditării, unitățile de învățământ preuniversitar particular trebuie să depună la Departamentul de Acreditare al ARACIP, o cerere de declanșare a procedurii de evaluare externă, însoțită de un raport de evaluare internă, pentru fiecare nivel de învățământ, specializare și /sau calificare profesională, după caz.