Persoanele care dețin proprietăți cu suprafețe mari sau posesorii care obțin venituri din utilizarea lor vor achita un impozit majorat în 2011, însă proprietarii care dețin apartamente pentru locuit vor plăti sume apropiate de cele din acest an.
„Este normal, nimeni nu dorește să plătească taxe și impozite. Evităm să mărim niște taxe care afectează toți cetățenii României. Încercăm să ducem în zona de normalitate diverse zone în care taxarea în România nu este normală, ca să spun așa. O să venim, începând cu anul viitor, cu un nou sistem de taxare a proprietăților pentru că în România proprietatea nu este taxată”, a spus Vlădescu, la Antena 3.
El a arătat că, probabil, impozitul pentru un apartament cu două camere va rămâne la același nivel, de circa 100 de lei, întrucât acestea aparțin unor persoane care nu pot plăti mai mult decât această sumă.
„Dar, cineva care are 20 de apartamente cu două camere și le folosește pentru a realiza venituri nu este normal să plătească tot același nivel de impozit (precum cel care are o singură locuință – n.r.)”, a continuat Vlădescu.
El a explicat că nu este normal ca persoanele care au locuințe mari, de exemplu de 200 sau 400 de metri pătrați să plătească un impozit de aproximativ 300 de lei.
„Îmi dau o veste proastă și mie, dacă o luați așa de personal. Cred că, din punctul ăsta de vedere, o parte din cetățenii României, care au avut șansa, priceperea sau șmecheria, cum se spune de multe ori, să fie mai bogați astăzi decât alți cetățeni români vor trebui să plătească mai mult”, a afirmat ministrul Finanțelor, răspunzând la o întrebare privind impozitul pe care îl va plăti ministrul Economiei, Adriean Videanu, care are o proprietate imobiliară de peste 1.000 de metri pătrați.
Totodată, Vlădescu a arătat că, în prezent, o companie care deține un bloc de birouri plătește un impozit pe proprietate diferit de o persoană fizică care obține venituri dintr-o proprietate similară.
„În lumea asta, în ghilimele spun, formula de penalizare a bogăției este plata de impozite și taxe mai mari de către cei care sunt mai bogați și, deci, mai mici de către cei care au venituri mai reduse”, a mai spus Vlădescu.
Persoanele care dețin mai multe locuințe neînchiriate vor fi obligate să achite, până la 30 septembrie, „o taxă de solidaritate” la bugetul local, suplimentar impozitului pe proprietate, în cuantum cuprins între 50% și 200% din impozit, taxare prin care statul vrea să obțină 31 milioane lei în 2010.
Taxa de solidaritate va fi impusă proprietarilor de mai multe locuințe printr-o ordonanță de urgență de modificare a Codului Fiscal.
Documentul prevede că persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri cu destinație de locuință, care nu sunt închiriate unei alte persoane, datorează în acest an o taxă de solidaritate reprezentând 50% din impozitul datorat pe acest an pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, 100% din impozitul datorat pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu și 200% din impozit pentru a treia clădire și următoarele în afara adresei de domiciliu.