Cele mai importante probleme ale acestei săptămâni sunt cele cuprinse în agenda ședinței extraordinare a Consiliului Local. Mă refer la învestirea primarilor copiilor și tinerilor din municipiul Suceava. Este un proiect în care eu cred și care își propune atragerea tinerilor în administrația publică, învățarea democrației participative, dezvoltarea simțului civic. Cred că, prin atragerea acestor copii spre administrație, vom reuși să rezolvăm mai multe probleme, în special pentru tineri, aflându-le direct de la sursă. Fiecare demnitar ales, primar, viceprimari, consilieri locali, are un corespondent de vârstă mai tânără, o pârghie de colaborare. Așteptăm proiecte de la acești copii, pe care să le promovăm prin seniori, pentru că acesta este cadrul legal. În prima etapă, vom avea ca și cadru de colaborare, înfrumusețarea orașului, prin acțiuni de curățare, păstrare și dezvoltare a spațiilor verzi. Ne punem speranța în acești copii, mai ales că primarul copiilor provine din Școala „Ion Creangă”, prima Eco-Școală din țară. Sunt convins că vor veni și cu proiecte pentru tinerii din Suceava, aducând la cunoștința Consiliului Local problemele cu care se confruntă, în special în ceea ce privește petrecerea timpului liber. Primele propuneri le-am primit deja, tinerii dorind amenajarea unor piste pentru role și skateboard. Acestea sunt doar câteva lucruri care par mărunte, dar sunt foarte importante pentru ei.
În aceeași ședință de joi, Consiliul Local Suceava a aprobat acordarea unor sume importante pentru cultură, culte și sport. A fost alocată o sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de lei, din care 2 miliarde de lei vechi Catedralei „Nașterea Domnului”, 400 de milioane de lei vechi bisericii “Sf. Andrei”, din Burdujeni, la fel ca și bisericii Sf. Cruce din Obcini. Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” i s-au alocat 162 de milioane de lei vechi, bisericii “Sf. Spiridon” – 125 milioane lei vechi, bisericii „Izvorul Tămăduirii” – 150 milioane lei vechi, iar bisericii “Sfinții Apostoli”, din Ițcani – 130 milioane lei vechi.
Diferența de bani rămasă nealocată, de aproximativ 600 de milioane de lei vechi, va fi repartizată pe parcursul anului, altor unități de cult din municipiul Suceava, în baza unor proiecte de co-finanțare.
La acești bani se adaugă cele 14,7 miliarde de lei acordate fotbalului și încă 1,2 miliarde de lei vechi pentru rugby, de alte finanțări urmând să beneficieze și handbalul, boxul și planorismul.
Toate acestea demonstrează clar faptul că Primăria municipiului Suceava, împreună cu Consiliul Local, acordă o importanță deosebită culturii, sportului, activităților recreative în general. Sunt foarte multe proiecte depuse de elevi, tineri, organizații non-guvernamentale, pe care le-am analizat sau urmează să fie analizate. Le vom finanța conform legii, dar solicitând prezentarea unor rapoarte cu modul în care au fost cheltuite aceste sume. Este normal să fie așa, având în vedere că aceste proiecte aduc un plus imaginii municipiului Suceava.





