În urcușul duhovnicesc al postului suntem călăuziți spre bucuria pascală a Învierii Domnului de imnografia Triodului. Aceasta este caracterizată, după Vasíleios Laoúrdas, de teză, antiteză și sinteză, iar spre exemplificare autorul grec scrie că „teza este Raiul, antiteze sunt Adam și Eva și sinteza este creștinul care se pocăiește și este sprijinit de Dumnezeiescul Har”. După el această schemă „predomină de la începutul până la sfârșitul Triodului”. Ea este „marea învățătură a Triodului” (Dialectica Triodului, pemptousia.ro).
Pe această schemă de gândire liturgică se structurează și imnografia săptămânii a șasea din Postul Mare, care ne pregătește pentru Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor. În același timp, fiind ultima săptămână din Postul Mare, imnografia face trecerea de la postul de 40 de zile la Săptămâna Mare, pentru care ne-am pregătit timp de șase săptămâni, când asceza noastră prin port și rugăciune se intensifică, pentru a fi alături de Hristos în Sfintele și Mântuitoarele Sale Pătimiri.
Încă de la începutul Vecerniei de duminică seară, prin care se deschide săptămâna a șasea, am auzit cântându-se la strană la stihiri că „începem cu dragoste a șasea săptămână a cinstitului post și ne pregătim să prăznuim stâlpările Domnului Celui ce vine în slavă cu puterea Dumnezeirii, în Ierusalim, ca să omoare moartea, gătind cu bună credință semnele biruinței, ramurile bunătăților”. Avem exprimat foarte clar scopul venirii Domnului în Ierusalim: omorârea morții, adică izbăvirea umanității de sub puterea morții, adusă de păcatul lui Adam, prin moartea pe Cruce și Învierea Lui.
Utrenia zilei de luni din săptămâna a șasea ne cheamă „să omorâm patimile cu postul” pentru a putea vedea „cinstitele Pătimiri ale lui Hristos”.
Slujbele din Triod de pe tot parcursul săptămânii a șasea vorbesc despre boala și apoi moartea lui Lazăr; despre cum află Mântuitorul de boala prietenului Său și cum vine în Betania pentru a învia pe Lazăr: „vine Hristos să ridice pe cel mort, ca din somn, și să biruiască cu viața moartea”.
În același timp, în aceste zile Triodul ne pregătește și pentru intrarea Domnului în Ierusalim, sărbătoarea binecuvântată a Floriilor din Duminica Stâlpărilor: „Bucură-te acum, Sioane, că vine Împăratul tău blând”, iar popoarele să se pregătească cu stâlpări pentru a primi pe „Împăratul tuturor ca pe un biruitor al morții și al iadului”.
Cerem de la Bunul Dumnezeu, prin imnografia Triodului, ca după cele 40 de zile de post „de suflet folositoare” să vedem și „sfânta săptămână” a Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos.
Toată dezvoltarea liturgică a acestei săptămâni subliniază importanța învierii lui Lazăr și a venirii Domnului în Ierusalim pentru a ne mântui prin Sfintele Sale Pătimiri și prin slăvita Sa Înviere.
(Pr. Ciprian Florin Apetrei , Ziarul Lumina)