Imigranții care ajung în România vor primi bani mai mulți

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege prin care se instituie cadrul legal pentru majorarea sumei acordate unui solicitant de azil, pentru sezonul cald cheltuielile lunare fiind estimate la 1.117 lei, iar pentru sezonul rece la 1.185 lei, aceste valori urmând să fie aprobate ulterior. Astfel, sumele plătite de stat pentru hrană au crescut de aproape trei ori, iar cele acordate pentru „alte cheltuieli” au crescut de 10 ori, informează Mediafax.Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, propunere legislativă care ”va contribui la consolidarea juridică a drepturilor solicitanților de azil, la creșterea gradului de integrare a beneficiarilor de protecție internațională în societatea românească și, pe de altă parte, la prevenirea cazurilor asociate fenomenelor negative specifice migrației ilegale, se arată într-un comunicat de presă al Executivului”.Potrivit noilor reglementări, se instituie cadrul legal pentru majorarea sumei acordate de statul român unui solicitant de azil lipsit de mijloace materiale de întreținere. Pe baza unor date comunicate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), a fost stabilit un set de valori necesare pentru cheltuielile lunare (hrană, îmbrăcăminte, cazare), pentru un solicitant de azil, adult. Astfel, pentru sezonul cald, cheltuielile lunare totale sunt estimate la 1.117 de lei, iar pentru sezonul rece la 1.185 de lei. Aceste valori vor fi aprobate ulterior printr-un alt act normativ.

Recomandări

Banii de care beneficiază solicitanții de azil în România, după ce legea a fost modificată duminică

Azilanții beneficiază, la cerere, de o sumă de 20 de lei pe zi de persoană, pentru alimente, dar și de bani pentru îmbrăcăminte

Azilanții beneficiază, la cerere, de o sumă de 20 de lei pe zi de personaă, pentru alimente, dar și de bani pentru îmbrăcăminte
Azilanții beneficiază, la cerere, de o sumă de 20 de lei pe zi de personaă, pentru alimente, dar și de bani pentru îmbrăcăminte

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Beneficiarii programului de tomate își vor primi banii, Guvernul a suplimentat suma alocată

Consiliul Județean Suceava, nevoit să cheltuie de 400 de ori mai mult pentru a majora cu 0,01 lei contribuția de 2% la un proiect cu bani europeni