Iar ne calificam… de azi până azi!

La fiecare început de campanie, fotbaliștii, oficialii și suporterii sunt cu toții plini de optimism, dând impresia că vorbim despre un fel de Brazilia localizată în Europa, altfel spus un rezervor nesecat de talente care abia așteaptă să fie confirmate prin niscai performanțe care, iată!, bat la ușă. Indiferent cu cine am fi în grupăîn indiferent care competiție, până în momentul primului fluier suntem favoriți indiscutabil, și doar o soartă nedrept de crudă ne-ar putea împinge către locul 2 care, însă, duce la barajul în care suntem categoric favoriți! Restul e doar o îndelungată rutină: după primele bătăi luate „nu-i nimic, șansele rămân intacte, în fond am pierdut o bătălie…” (sau două, sau trei!), „…nu și războiul”, mai apoi avem”șanse matematice!” (în traducere liberă: 0%), iar la urmă, când suntem, cu acte, găinagrupei, antrenorul are un puseu de mare demnitate și anunță, în nesimțirea lui incomensurabilă, că „nu lasăechipala greu” (tot în traducere liberă: că mai vrea banii complet nemunciți pe care Federația de rahat și panarama din fruntea ei îi dau neisprăvitului, că doar nu dau de la ei!). Ei, cam așa stăteau lucrurile până acum, mai exact până azi, când pornim într-o nouă aventură. Acum însă, cu un antrenor nou-nouț, de mare deschidere spirituală, chiar dacă toate celelalte combatante (Finlanda, Bosnia și Muntenegru) și-au făcut cruce de bucurie că au picat cu noi (altădată ne întrebam doar cu ce scor le batem!), e clar că avem șanse mari. Mai rămân de rezolvat doar ceva detalii: cine apără, ce fundași punem pe lângă copitanul Chichireș(și cum facem ca ăsta să se miște altfel decât un hipopotam letargic), ce dracu’ facem cu 13 mijlocași din 30 de jucători în total, și mai ales cine naiba o s-o bage-n plasa adversă, că doar nu-i vedeți pe Pușcaș, Ivan sau Alibec în stare de așa ceva… Hai România, hai tricolori!