La Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava va avea loc joi, la ora 11:00, în Amfiteatrul Rectoratului (Corpul E), lansarea volumului „I. L. Caragiale. Fatalitatea ironică”, de Mircea A. Diaconu.
Cartea, care a fost lansată cu câteva zile în urmă la cea de-a VII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care s-a desfășurat la Complexul Romexpo din Capitală, unde s-a plasat în topul vânzărilor Editurii „Cartea Românească” (situându-se după „Arhivele de la Monte Negro”, de Octavian Soviany, „Eroticon. Tratat despre ficțiunea amoroasă”, de Mihaela Ursa, „Medgidia, orașul de apoi”, de Cristian Teodorescu, și „Sindromul de panică în orașul luminilor”, de Matei Vișniec), va fi prezentată de universitarii suceveni Mariana Boca și Daniel Petroșel.