Premierul Emil Boc i-a acuzat de ipocrizie pe parlamentarii opoziției care au început să vocifereze încă de la începutul discursului său privind moțiunea de cenzură, afirmând că aceștia „se agață cu dinții” de pensiile de lux eliminate de Guvern prin angajarea răspunderii.
Încă de la primele cuvinte rostite de la tribuna Parlamentului de șeful Guvernului, parlamentarii opoziției au început să vocifereze, să fluiere și să strige „Hoții”, încercând astfel să întrerupă discursul premierului.
Unii dintre parlamentarii opoziției i-au adresat premierului și cuvinte ca „Handicapatule”, „Marș de aici”, „Să vă fie rușine”.
Vociferările parlamentarilor au fost însoțite și de fluierăturile celor aproximativ 300 de sindicaliști care asistă la ședința Parlamentului, care i-au strigat să demisioneze.
Pe acest fundal sonor, premierul i-a acuzat pe parlamentarii opoziției că protestează astfel deoarece își pierd privilegiile și pensiile „de lux”, eliminate prin proiectul de lege privind reglementarea pensiilor speciale, care mai poate fi atacat la Curtea Constituțională.
„Văd parlamentari din opoziție care suferă pentru că și-au pierdut pensiile de parlamentari. Asta este reacția, huiduieli, vă agățați până în ultima clipă cu toate puterile, cu dinții de pensiile de lux. Plângeți pe umerii pensionarilor obișnuiți, dar dați dovadă de ipocrizie”, a spus Boc.
El a acuzat din nou fostul Guvern că a cheltuit banii pe „huzur și pomeni”, iar reprezentanții acestuia oferă acum lecții de morală și a susținut că, în mandatul de premier al liberalului Călin Popescu Tăriceanu, PSD a șantajat PNL cu diverse privilegii pentru a-i menține pe liberali la putere.
Boc i-a acuzat pe parlamentari și de faptul că, în realitate, își doresc ca România să intre în incapacitate de plată, pentru câștiguri electorale.
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a intervenit de mai multe ori în timpul discursului premierului pentru a cere parlamentarilor să fie calmi, dar fără succes. Aceștia au protestat permanent, iar sindicaliștii i-au strigat premierului „Cheamă-l pe Băse să vedem dacă mai aveți curaj să faceți băi de mulțime”, „Jos clientela politică”, „Comunistule”.