Liderul „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat că ministrul Muncii, Mihai Șeitan, le-a spus în întâlnirea de marți de la Ministerul Finantelor că este posibil să nu scadă pensiile sub 500 de lei, însă ministrul a negat această informație arătând încă o dată că toate pensiile vor fi reduse cu 15%.
După întâlnirea confederațiilor sindicale cu ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, liderul Cartel Alfa a spus că ministrul Șeitan le-ar fi spus sindicaliștilor că este posibil să nu fie reduse pensiile mai mici de 500 de lei.
La rândul lui, ministrul Muncii, Mihai Șeitan, a negat că s-ar fi discutat despre posibilitatea nediminuării pensiillor sub 500 de lei, precizând că nu vor scădea alocațiile copiilor, cele pentru persoane cu handicap și cele pentru veterani.
Problema impunerii unui plafon pentru diminuarea sau nu a pensiilor a făcut obiectul unor alte discuții de marți, în contextul întâlnirii dintre ministrul Mihai Șeitan și reprezentanții pensionarilor gălățeni.
Președintele Alianței Europensionarilor din Galați, Cristea Toader, a declarat, la finalul discuțiilor, că ministrul Mihai Șeitan le-a spus că nu vor scădea pensiile sub 1.000 de lei, iar cei care beneficiază de această sumă nu vor fi obligați la coplată. Totodată, Șeitan le-a promis sindicaliștilor că în lunile iulie și august vor beneficia de bilete pentru bazele de tratament din țară, au susținut liderii pensionarilor.
„Ministrul ne-a promis că nu se atinge de pensiile sub 1.000 de lei. Vom vedea dacă va fi așa, dar noi vom ieși în stradă chiar dacă nu vor scădea pensiile, pentru că mai avem și alte revendicări: Legea 218/2008 și respectarea valorii punctului de pensie de cel puțin 45 la sută din salariul mediu brut”, a spus liderul pensionarilor gălățeni, Toader Cristea, după discuțiile cu ministrul Șeitan.
Ulterior însă, după întâlnirea șefului statului cu parlamentarii PDL, ministrul Mihai Șeitan a susținut că nu s-a pus nici un moment în discuție problema de a nu se reduce cu 15% pensiile mai mici de 1.000 de lei.
„Nu a fost o discuție în sensul acesta. Am primit o delegație de pensionari la Ministerul Muncii, care au venit cu o solicitare scrisă în care arată că își doresc să nu scadă pensiile cu 15%, cele sub 1.000 de lei”, a spus Șeitan, răspunzând la o întrebare privind posibilitatea de a nu reduce pensiile mici.
Liderii confederațiilor sindicale s-au întâlnit, marți după-amiază, cu ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, înaintea aprobării în Guvern a proiectului de lege privind măsurile de austeritate.
Înaintea discuțiilor de la Ministerul Finanțelor, liderii confederațiilor sindicale s-au întâlnit pentru a analiza măsurile de protest față de intenția Guvernului de reducere a salariilor și pensiilor.