Președintele Confederației Național Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, luni, că a cerut în întâlnirea cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI) suplimentarea împrumutului, însă aceștia au afirmat că Guvernul ar avea suficienți bani.
Liderul „Cartel Alfa” a spus că, în realitate, chiar dacă Guvernul ar avea banii pe hârtie, aceștia ar fi oricum deja cheltuiți.
„Am cerut între 2,5 și 3 miliarde care să poată alimenta programele structurale și să permită îmbunătățirea mecanismului de absorbție”, a declarat Hossu.
Pe de altă parte, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat că nu a cerut reprezentanților Fondului Monetar Internațional suplimentarea împrumutului, „pentru că și așa ne-am înglodat în datorii”.
Întrebat dacă BNS ar dori un acord suplimentar cu FMI, Dumitru Costin a precizat că este și împotriva acestui lucru.
Discuțiile pentru un nou parteneriat cu FMI și Comisia Europeană ar putea începe la umătoarea misiune de evaluare a acordului actual, în luna octombrie, declara, sâmbătă, pentru MEDIAFAX reprezentanul României la FMI, Mihai Tănăsescu, care consideră că nu va fi necesar și un nou împrumut.
„Acest subiect (un nou acord – n.r.) nu a fost abordat acum. Cred că în perioada următoare, la vizita din octombrie, acest subiect va fi atins. Va depinde, însă, de decizia Guvernului. Ca economist, o părere personală dacă vreți, o continuare a parteneriatului cu FMI și Comisia Europeană trebuie să continue. Principial, cred că un astfel de parteneriat este benefic. (…) Nu cred că va fi nevoie de un nou împrumut”, a afirmat Tănăsescu.
La începutul săptămânii trecute, șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks spunea că discuțiile despre un nou acord între autoritățile române și instituția financiară internațională sunt premature și că vor avea loc „la un moment dat”.
România a încheiat în primăvara anului trecut un acord de finanțare externă cu UE, FMI, BERD și Banca Mondială, pe o perioadă de doi ani, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. Programul actual se încheie în primăvara anului viitor.
O misiune comună a FMI și a Comisiei Europene se află în perioada 26 iulie – 4 august la București pentru o nouă revizuire a acordului cu România, care va evalua modul în care România a îndeplinit criteriile de performană stabilite pentru finele lunii iunie și în cadrul căreia se discută și despre un nou set de prognoze macroeconomice.
În urma încheierii acestei revizuiri, Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării, în luna septembrie, eliberarea celei de-a șasea tranșe din împrumut, în valoare de peste 900 milioane de euro.