Honorius Prigoană, amendat de polițiști după ce a fost prins conducând cu 115 kilometri la oră



Honorius Prigoană, fiul deputatului PDL Silviu Prigoană, a fost amendat de către polițiștii prahoveni, după ce a fost prins conducând pe DN 1, în localitatea Românești, cu viteza de 115 kilometri la oră, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Radu Dan, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că Honorius Prigoană a fost amendat, joi după amiază, la ora 16.45, de către polițiștii de la Poliția DN 1 Prahova, pentru că a depășit viteza legală.
El a fost surprins de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism Mercedes cu viteza de 115 kilometri la oră în localitatea Românești, în condițiile în care viteza legală în zona respectivă este de 70 de kilometri la oră.
Conform sursei citate, Honorius Prigoană circula pe sensul de mers Ploiești – București. El a fost amendat cu suma de 180 de lei și a primit și trei puncte de penalizare.