Autoritățile de management vor primi fonduri totale de 425,1 milioane lei, din sume atrase de stat din privatizare, pentru finanțarea programelor operaționale privind mediul, creșterea competitivității economice, dezvoltarea resurselor umane și sectorul regional.
Fondurile vor fi alocate pentru lunile aprilie și mai ale acestui an, de către Ministerul Finanțelor, în echivalent euro.
Potrivit Guvernului, banii sunt alocați în vederea efectuării plăților pentru rambursarea cheltuielilor eligibile către beneficiari.