Guvernul s-a angajat în scrisoarea suplimentară de intenție cu FMI, obținută de MEDIAFAX, că va reduce sau direcționa „mai bine” alocația pentru familia monoparentală, precum și alocația complementară pentru copii, în timp ce schema de venit minim garantat va fi exceptată de la reducerea de 15%.
„Schema de venit minim garantat va fi exceptată de la reducerea de 15%, în timp ce alte programe – mai puțin eficiente – vor fi reduse cu mai mult, pentru a realiza reducerea de cheltuieli totală. Mai concret, vom reduce sau vom direcționa mai bine alocația pentru familia monoparentală, precum și alocația complementară pentru copii, așa cum am convenit cu Banca Mondială. În paralel, vom lucra la reducerea scăpărilor din programul privind venitul minim garantat și a altor programe sociale, pentru a mări impactul acestora de combatere a sărăciei”, se arată în scrisoare.
Un document prezentat în urmă cu o săptămână de MEDIAFAX releva că Guvernul a convenit cu Banca Mondială să reducă limita maximă de venit în funcție de care sunt acordate alocațiile familiale, de la 470 lei la 370 lei/persoană, pentru a limita cheltuielile, urmând ca aceste alocații să fie acordate diferențiat, în interiorul a două tranșe de venituri ale familiei.
În document se amintește că toate familiile cu copii și venituri de până la 470 lei/persoană beneficiază în prezent de același cuantum al prestației sociale, dar anunță că evoluția ulterioară a acestui program se îndreaptă spre „sprijinirea mai focalizată” a familiilor cele mai sărace.
Sursa citată relevă totodată că Ministerul Muncii a elaborat un proiect de lege privind instituirea alocației pentru susținerea familiei, care prevede diferențierea acordării alocațiilor familiale în funcție de veniturile familiilor și numărul de copii din familie, cu sprijinul mai focalizat al familiilor cu venituri mai mici, respectiv stabilirea a două tranșe de venituri, „eficientizarea” efortului bugetar fără a se depăși bugetul prognozat pentru 2011 (echivalent cu cel prevăzut pentru 2010) prin revizuirea limitelor de venituri și cuantumurilor alocației, precum și menținerea în continuare a alocației de stat pentru copii ca drept universal acordat tuturor copiilor.
Rezultatele așteptate de Guvern în urma revizuirii sunt eficiența în utilizarea alocărilor bugetare prin limitarea sumei maxime totale pe care o persoană sau o familie o poate primi cu titlu de prestații sociale, responsabilizarea persoanei sau familiei pentru gestionarea banilor primiți ca măsură de asistență socială, flexibilizarea transferului pretațiilor dintr-un județ în altul în situația schimbărilor de domiciliu, urmare a găsirii unui loc de muncă.