Angajații din sistemul bugetar vor avea posibilitatea să opteze între achitarea salariilor prin card sau în numerar, în baza unui proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern și transmis Parlamentului în procedură de urgență.
Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern după ce Curtea Constituțională a decis, în luna iunie, că prevederile privind obligativitatea plății drepturilor salariale prin card sunt neconstituționale.
Premierul Emil Boc i-a cerut ministrului pentru Relația cu Parlamentul, Victor Ponta, ca noul proiect de lege să fie trimis Legislativului în procedură de urgență.
„Acest proiect de lege este consecința deciziei Curții Constituționale, care lasă salariaților opțiunea între plata drepturilor salariale pe card sau numerar. Înainte exista obligativitatea plății numai pe card, dar în urma deciziei trebuie modificat cadrul normativ, astfel încât instituțiile publice să poată alege oricare dintre cele două soluții, iar salariații la fel – numerar sau pe card”, a spus Boc, în ședința de guvern.
Ministrul Finanțelor, Gheorghe Pogea, a arătat că ministerele și celelalte organisme de specialitate trebuie să ia măsurile necesare pentru ca drepturile salariale să fie achitate pe card doar în cazul angajaților care optează pentru această modalitate.
Printr-o ordonanță de urgență aprobată în 2007, Guvernul a decis că „ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice din subordinea acestora, indiferent de sistemul de finanțare, vor lua măsurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale personalului prin intermediul cardurilor”.
Avocatul Poporului a sesizat însă Curtea Constituțională asupra acestei prevederi, iar Curtea a admis că obligativitatea de plată a salariilor prin card este neconstituțională.
Curtea a arătat că angajații obțin venituri mai mici din cauza comisioanelor la retragerea de numerar, iar accesul la bani este condiționat de existența bancomatelor. În plus, magistrații constituționali au susținut că titularii cardurilor nu pot folosi și dispune de drepturile lor salariale în orice situație, deoarece există o limitare zilnică a retragerilor sumelor de bani al căror plafon este stabilit de bancă.
Comisioanele la retragerea de numerar de la ATM-uri variază între 0 și 0,3%, în funcție de politica instituțiilor de credit și de negocierile purtate cu acestea de către șefii instituțiilor publice.
Reprezentanții Ministerului Finanțelor au declarat agenției MEDIAFAX, la sfârșitul lunii iulie, că ordonanța de urgență care se referă la plata pe card a salariilor pentru angajații din sistemul bugetar va fi modificată, astfel încât să permită beneficiarilor să opteze pentru achitarea drepturilor fie pe card, fie în numerar.