Guvernul nu va modifica legislația creditelor populației, chiar dacă băncile vor avea pierderi-surse



Guvernul nu va modifica legislația promovată de ANPC privind contractele de credit pentru populație, întrucât nu încalcă legislația UE, deși s-a angajat în scrisoarea cu FMI să revizuiască actul normativ pentru a nu fi aplicat retroactiv, susțin surse guvernamentale.
„Angajamentul de a nu fi aplicate retroactiv prevederile din OUG 50 privind creditele consumatorilor a fost păstrat în scrisoarea de intenție negociată cu FMI, dar Guvernul nu are nici un motiv să modifice legislație, pentru că nu este vorba de retroactivitate. Legislația a primit avizul că nu încalcă nici o prevedere UE”, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.
Potrivit acestora, băncile vor fi obligate „cu siguranță” să elimine comisionul de rambursare anticipată la creditele în derulare care au dobânzi variabile.
„Băncile se plâng că o să aibă pierderi? Dacă fac pierderi în România să plece în altă parte”, au spus sursele citate.
Băncile sunt criticate că au transferat costurile creditelor neperformante către clienți, fără să restructureze în primul rând propriile activități și să mai acorde alte împrumuturi.
Oficiali ai Executivului au precizat, însă, că dacă ANPC va face propuneri punctuale de modificare s-ar putea decide unele schimbări, dar nu de substanță.
„Vom revizui ordonanța recentă (Ordonanța 50/2010) pentru a asigura transparența privind ratele dobânzilor la contractele de creditare și a asigura conformitatea totală cu legislația europeană, în special cu privire la non-retroactivitate”, se arată în scrisoarea suplimentară de intenție la acordul stand-by semnat de România cu FMI.
Totuși, OUG 50/20210 urmează să fie aprobată în Parlament în luna septembrie, iar cel mai probabil Guvernul va trimite doar niște opinii privind eventualele amendamente propuse de senatori sau deputați.
„Dacă Executivul nu va veni cu modificări, nu cred că o să vedeți parlamentari care să propună schimbarea legislației în defavoarea populației. Este un risc de imagine, unul electoral”, au adăugat sursele guvernamentale.
Directorul Direcției Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat, joi, că persoanele cu credite în derulare pot acționa în instanță băncile comerciale care nu operează modificarea dobânzilor prin trecerea la indicii de referință sau cresc marja fixă, chiar dacă ANPC a emis alte puncte de vedere, întrucât acestea nu fac parte din lege.
Oficialul BNR a confirmat că, în cazul înlocuirii ratelor de referință practicate de bănci cu indicii EURIBOR/ LIBOR/EURIBOR fără posibilitatea de a modifica marjele fixe, ARB a calculat pierderi la nivel de sistem de până la 900 de milioane de euro.
ANPC a comunicat băncilor că ar fi de acord să se mnețină actualele rate la creditele cu dobânzi variabile în derulare, întrucât aplicarea formulei din ordonanță ar duce la o scădere semnificativă a dobânzilor.
Practic, prin această abordare, ANPC introduce doar o formulă transparentă în dobânzile variabile aplicate de bănci, fără să corecteze excesele acestora prin utilizarea unor rate de referință discreționare.
În luna iunie, Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune în legislația locală o directivă europeană, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă.
Potrivit legislației actuale, băncile ar trebui să modifice până la 19 septembrie aproape toate contractele de credit încheiate cu populația pentru a le adapta la noile reglementări. Înainte de data limită, orice client poate solicita băncii modificarea clauzelor contractului în concordanță cu noile reglementări, iar instituția de credit este obligată să se conformeze în cel mai scurt timp, potrivit reprezentanților ANPC.
De asemenea, de la 21 iunie, băncile nu mai pot încasa comisioane la rambursările anticipate pentru împrumuturile cu dobândă variabilă, în timp ce la celelalte împrumuturi comisioanele sunt limitate la 1%.