Procedura de recuperare a taxei auto va fi reglementată, probabil, și prin normele de aplicare a noilor valori, iar statul nu va introduce bariere administrative pentru a împiedica proprietarii de mașini să solicite restituirea unei părți din sumele achitate, a declarat șeful DAE, Adrian Ciocănea.
„Statul român nu va introduce niciun fel de bariere administrative pentru a împiedica cetățenii să își exercite drepturile, în cazul în care aceștia vor dori să recupereze o parte din taxă. Din statistici se pare că puține vor fi diferențele în senul negativ, se discută despre diferența de taxă, nu despre întreg cuantumul”, a afirmat șeful Departamentului guvernamental pentru Afaceri Europene (DAE), într-o conferință de presă susținută, duminică, la Palatul Victoria.
Întrebat, la rândul său, dacă va fi rambursată o parte din taxa auto și în cazul în care, de exemplu, o mașină este cumpărată în România și revândută peste trei ani în Bulgaria, ministrul Mediului, Attila Korodi, a arătat că „e un principiu care trebuie aplicat”.
Adrian Ciocănea a insistat în continuare asupra importanței taxei auto în combaterea poluării autovehiculelor și aplicarea programelor de protecție a mediului.
„Avem de discutat două lucruri, importanța unei taxe de mediu, ținând cont că în România mai există 1,2 milioane de Dacii care vor trebui în mod natural să dispară într-un interval de timp, poate 10-12 ani, și apoi va trebui să discutăm în termeni de investiții de mediu. Dumneavoastră, când discutați despre aceste lucruri, trebuie să aveți în vedere și un capăt, și celălalt – există necesitatea de conformare pentru instalații de ardere, pentru construcția și refacerea gropilor, iar aceste investiții, dacă vor fi susținute din împrumuturi externe, vor merge pe deficit. Ca urmare, tot dumneavoastră veți întreba dacă nu vom depăși deficitul”, s-a adresat Ciocănea presei.
El a arătat că investițiile de mediu sunt susținute în unanimitate, dar problemele apar atunci când se discută despre sursa de finanțare.
„Uneori se discută în termenii aceștia – suntem pentru investițiile de mediu, nimeni nu va spune nu, numai că atunci când se va propune o soluție, discuția revine la următoarele: faceți investiții de mediu, dar nu din banii aceștia. Alți bani sunt tot de la cetățeni și când statul își exercită dreptul și obligația de a face redistribuirea, ia și decizii care nu întotdeauna sunt în favoarea tuturor”, a spus Ciocănea.
Valoarea taxei de primă înmatriculare va crește de două – trei ori la mașinile noi Euro 4 și va scădea de zece ori la mașinile vechi Euro 1, conform modificărilor care vor intra în vigoare la 1 iulie.
Încasările vor fi transferate de la bugetul de stat la Fondul de Mediu, pentru a fi utilizate, conform autorităților, la derularea unor prooecte de protejare a mediului și reducere a poluării.
Taxa se calculează printr-o formulă care include coeficienți în funcție de gradul de poluare a motorului (normele Euro), de capacitatea cilindrică a propulsorului și vechimea mașinii. Suma rezultată pentru fiecare subcategorie este ajustată cu o cotă de reducere, care crește de la 0 la 95%, în raport direct proporțional cu vechimea mașinii.
Cota de reducere este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare al autovehiculului, prevăzute în normele metodologice. Vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Atunci când persoana care solicită înmatricularea autovehiculului nu poate face dovada datei primei înmatriculări a autovehiculului, taxa se calculează pe baza elementelor aferente unui autovehicul similar cu o vechime de până la o lună.
Plata taxei este obligatorie în momentul primei înmatriculări a autovehiculului în România, la înregistrarea modificării autovehiculului în evidențele Direcției regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sau când mașina este repusă în circulație după ce a fost utilizată într-un domeniu care dădea drept de scutire.
Suma de plată poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze autovehiculul rulat poate face dovada că mașina s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă. Evaluarea nivelului de depreciere se va face pe baza elementelor avute în vedere la stabilirea cotei de reducere.
Persoana nemulțumită de răspunsul primit la contestație se poate adresa instanțelor de judecată.
Atunci când mașina pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior exportată în afara teritoriului comunitar sau este transferată și înmatriculată pe teritoriul unui alt stat membru, se restituie valoarea reziduală a taxei. Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa calculată pentru un autovehicul cu aceeași capacitate cilindrică și normă de poluare, și cu o vechime determinată începând cu data primei înmatriculări până la data exportului sau a transferului într-un alt stat membru.
Din încasările obținute din taxa de poluare pentru autovehicule vor fi finanțate programe și proiecte pentru protecția mediului, respectiv programul de stimulare a înnoirii parcului auto național, programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități, proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solara, energie geotermală și energie eoliană, proiecte privind producerea energiei din surse regenerabile, trespectiv eoliană, geotermală, solară, biomasă, microhidrocentrale, proiecte privind împădurirea terenurilor degradate sau defrișate, de renaturare a terenurilor scoase din patrimoniul natural și de realizare a pistelor pentru bicicliști.