Bugetul din acest an al Ministerului Sănătății a fost suplimentat de Guvern cu 6,2 milioane lei, pentru finanțarea cheltuielilor de personal aferente angajaților din unitățile direct subordonate ministerului, finanțate integral de la bugetul de stat.
Suplimentarea bugetului a fost decisă prin hotărâre de guvern.
Banii vor fi alocați din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului.
În același timp, bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței a fost suplimentat cu 50 milioane lei, tot din Fondul de rezervă bugetară, din care 10 milioane lei la capitolul „alte transferuri” și 40 milioane lei pentru active nefinanciare.