Guvernul a sesizat, joi, Curtea Constituțională pentru refuzul președintelui Traian Băsescu de a accepta nominalizarea Noricăi Nicolai ca ministru al Justiției, printr-o scrisoare transmisă de către premierul Tăriceanu în care se solicite Curții să constate că acest refuz este neconstituțional.
„Primul-Ministru Călin Popescu-Tăriceanu a transmis astăzi (joi – n.r.) președintelui Curții Constituționale o sesizare prin care se solicită Curții să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională, în sensul art.146, lit.e din Constituție, între Guvernul României și Președintele României, cauzat de refuzul Președintelui de a da curs propunerii înaintate de Primul-ministru cu privire la numirea în funcția de ministru al justiției a doamnei Norica Nicolai.
Se solicită Curții Constituționale, în numele Guvernului României, să constate că refuzul Președintelui României de a o numi pe doamna Norica Nicolai în funcția de ministru al justiției este neconstituțional”, se arată într-un comunicat al Guvernului.