Guvernul a decis să preia la buget veniturile a peste 20 agenții, precum AVAS, ARIS, OPSPI și ANRE



Guvernul a schimbat regimul de finanțare al mai multor structuri, precum Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Inspectoratul de Construcții, Agenția de Investiții, Registrul Comerțului, obligându-le să cedeze bugetului de stat banii din taxe, păstrați în prezent de aceste instituții.
Modificarea regimului de finanțare a fost decisă în ședința de duminică a Guvernului, la dezbaterea proiectului de lege privind reorganizarea agențiilor guvernamentale, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
„A fost schimbat regimul de finanțare pentru mai multe agenții care erau finanțate integral sau parțial din venituri proprii. Acum își modifică regimul de finanțare, în sensul că, deși colectează taxe și venituri pentru diferite activități și servicii, banii vor fi vărsați la bugetul statului, urmând să fie efectuate cheltuieli din buget numai după aprobarea ordonatorilor de credite”, au arătat sursele citate.
Pe lista agențiilor pentru care Guvernul a schimbat regimul de finanțare au fost incluse, printre altele, Agenția de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială, Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), Inspectoratul de Stat în Construcții, Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE), Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), Comisia Națională de Prognoză (CNP), Centrul Național de Calificare si Instruire Feroviară CENAFER, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Centrul Național de Management Programe, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Agenția Română de Investiții Străine (ARIS), Agenția Nucleară, Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), Autoritatea Naționala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Institutul Național de Administrație (INA), Inspecția Muncii, Agenția Naționala a Medicamentului, Agenția Domeniilor Statului.
„AVAS va avea, astfel, ca mod de finanțare numai bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, iar eventualele venituri ale autorității vor fi virate la bugetul statului”, au arătat sursele.
Premierul Emil Boc a afirmat, luni, că agențiile „stau călare” pe aproximativ un miliard de euro, bugete gestionate după dorință, și că prin legea pe care Guvernul își va asuma răspunderea, veniturile obținute de autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, reorganizate ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, vor fi vărsate la bugetul de stat.
Conform unui document guvernamental obținut de MEDIAFAX, totalul disponibilităților instituțiilor publice subordonate central, finanțate din venituri proprii, aflate în conturi deschise la trezoreria statului la 31 iulie 2009, se ridică la 3,2 miliarde lei (circa 780 milioane euro).
Totalul disponibil este de 2,1 miliarde lei, din care 1,5 miliarde lei reprezintă disponibil al instituțiilor publice ale administrației publice centrale finanțate integral din venituri proprii, 431,3 milioane lei disponibil din activitatea sanitară (având ca titulari de cont spitale și centre medicale județene și ale municipiului București) și 163,4 milioane lei venituri proprii ale instituțiilor de învățământ superior la trezoreria statului.
Depozitele constituite la trezoreria statului de aceste instituții publice însumează 1,1 miliarde lei, din care aproximativ un miliard de lei rezultate din disponibilitățile instituțiilor publice ale administrației publice centrale finanțate integral din venituri proprii și 153,7 milioane lei din disponibilitățile instituțiilor de învățământ superior.