Guvernul a decis, ieri, ca salariul mediu al celor 1,39 milioane de angajați din sectorul bugetar să crească în acest an cu o singură cifră, în una sau două etape, cu majorări mai mari în educație și sănătate, actul normativ urmând să fie aprobat în interval de o săptămână.
Creșterile salariale vor fi acordate diferențiat pe categorii de personal, corelat cu rata estimată a inflației și indicele de productivitate, au afirmat sursele.
Creșterea salariilor propusă pentru 2008 în sectorul bugetar urmează să fie reglementată prin ordonanță.
Pentru sănătate și educație va fi aplicată o majorare peste media salarială a personalului bugetar, iar pentru sectoarele care au avut anul trecut creșteri importante vor fi decise majorări moderate. Pentru categorii de personal, precum diplomații, creșterile salariale vor fi, probabil, zero, a declarat permierul Călin Popescu Tăriceanu, la finalul ședinței de Guvern.
„Orice majorare a salariilor dincolo de elementele simple economice care permit un anumit nivel generează ulterior o serie de dereglări și anumite reacții ale economiei, cum ar fi o posibilă devalorizare a monedei naționale”, a spus Tăriceanu.
El a arătat că o majorare cu 10% a salariilor ar fi una importantă în condițiile în care inflația se situează la cote de 2-3%.
„Am discutat cu miniștrii despre o anumită rigoare care trebuie avută în vedere în ceea ce înseamnă desfășurarea exercițiului bugetar pe anul 2008 și am insistat foarte mult-pentru că acum suntem într-o perioadă în care confederațiile sindicale doresc să facă negocieri pe majorarea salariilor-pe necesitatea încadrării în anvelopa salarială aprobată prin buget. Acest lucru înseamnă că avem în vedere importanța socială a anumitor sectoare și condițiile particulare din anumite sectoare”, a spus Tăriceanu.
Întrebat dacă este de acord cu cererile sindicaliștilor din sănătate cu privire la majorări salariale de peste 10%, Tăriceanu a arătat că fiecare ministru are un anumit buget în care trebuie păstrate o serie de echilibre.
„Nu pot să vă spun dacă 10% este mult sau este puțin. După părerea mea, într-o economie care anul acesta va avea o inflație de 5%, 10% nu este o majorare nesemnificativă, din contră, este o majorare foarte importantă. Angajamentul este ca bugetarii să aibă o creștere salarială de 60% între decembrie 2004 și decembrie 2008. În acest moment, majoritatea salariaților bugetari au o creștere care se situează la nivelul de 51%, deci mai avem nevoie de 9% pentru a atinge această majorare”, a spus premierul.